PS Antonie: „Suntem responsabil şi de mântuirea semenilor noştri”

13 Iulie 2018

Joi, 12 iulie 2018, ziua prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (stil vechi), PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu soborul de preoţi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” şi „Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din satul Răzălăi, raionul Sângerei (preot paroh Protoiereu Mitrofor Valeriu Cernei, Vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi). 

Joi, 12 iulie 2018, ziua prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (stil vechi), PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu soborul de preoţi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” şi „Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din satul Răzălăi, raionul Sângerei (preot paroh Protoiereu Mitrofor Valeriu Cernei, Vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi). 

După Sfânta Slujbă, PS Antonie, împreună cu soborul de preoţi, a înălţat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra familiei părintelui Valeriu şi asupra comunităţii din Răzălăi.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la viaţa Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi la contribuţia apostolilor la răspândirea Evangheliei lui Hristos. Vorbind despre rolul fiecărui creştin în răspândirea credinţei, PS Antonie, între altele, a spus: „De la Apostoli învăţăm cum putem să fim şi noi apostoli, în mod special, pentru semenii noştri, cei care, din anumite motive, trec mai rar pragul bisericii. Avem o datorie faţă de semenul nostru dacă acesta vine mai rar la sfânta Biserică, să-l ajutăm să se apropie de cele sfinte, să-l ajutăm să vină la Lumină. Nu ne putem mântui decât în comuniune cu semenii noştri. Greşim individual, dar ne mântuim împreună cu semenii, împreună cu comunitatea”. „De aceea venim la biserică şi ne rugăm împreună cu semenii noştri pentru că nu putem să dobândim viaţa veşnică fiind izolaţi de cei din jur. Noi suntem responsabil şi de mântuirea semenilor noştri”, a mai spus PS Antonie.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Anton Mihai a fost hirotonit în diacon.

Părintele Valeriu a mulţumit pentru vizită şi binecuvântate arhierească şi l-a invitat pe PS Antonie să mai vină la Răzălăi şi cu alte ocazii.

Istoric: Răzălăi este un sat din raionul Sângerei şi este baştina Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu (1820 – 1902). Iosif Naniescu a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 5 octombrie 2017, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei. Proclamarea canonizării lui a avut loc la 25 martie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Prăznuirea sa anuală se face pe 26 ianuarie. Sântul Mitropolit Iosif a păstorit la Iaşi „cu blândeţe şi înţelepciune” timp de 27 de ani, din 1875 până, la trecerea sa la cele veşnice, în 1902. Mitropolitul Iosif a avut o „bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală şi socială în toata viaţa sa, rămânând pentru urmaşi un exemplu viu şi greu de imitat”.

După anul 1840-1846 când, lovită de fulger, a ars biserica din lemn, răzălăienii nu au mai avut biserică. După acel incendiu a rămas doar pristolul, care era din piatră. Unele clopote au fost furate, iar clopotul cel mare se află, în prezent, în biserica din satul vecin, Pepeni.

Slujba de sfinţire a pietrei de temelie a noului sfânt locaş din Răzălăi a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru al Basarabiei în luna iulie 2003. Biserica este construită din piatră but, adusă de la Brânzeni. Din lipsa de mijloace financiare construcţia a mers greu. Abia în 2012 a fost pus acoperişul. Tot în 2012 s-a efectuat şi tencuiala. Biserica s-a ridicat din jertfa oamenilor. Cel mai mult au contribuit creştinii din Răzălăi. O contribuţie au ajut şi creştinii din satul Pepeni.

Prima slujbă arhierească, în noul sfânt locaş din Răzălăi, a fost oficiată în ziua de 5 octombrie 2014, de către PS Antonie de Orhei, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. A doua slujbă arhierească a fost oficiată, tot de către PS Antonie, în ziua de 31 iulie 2016. În ziua de 22 mai 2018 la Răzălăi au slujit cinci arhierei, caz unic în Mitropolia Basarabiei de la reactivarea sa în 1992: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor - Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor; Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor şi Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Slujba a fost oficiată în cadrul ceremoniei de proclamare a canonizării Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei în satul de baştină şi aducerii moaştelor la Răzălăi.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Share