În duminica a treia a Postului Mare, scriitorul basarabean Ion Vicol, decorat de întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei

21 Martie 2017

În Duminica a treia din Postul Mare(a Sfintei Cruci), comunitatea  Paraclisului Mitropolitan “Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău, a fost binecuvântată cu prezenţa păstorului ei duhovnicesc, ÎPS Petru  al Basarabiei,  care a oficiat aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.

În Duminica a treia din Postul Mare(a Sfintei Cruci), comunitatea  Paraclisului Mitropolitan “Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău, a fost binecuvântată cu prezenţa păstorului ei duhovnicesc, ÎPS Petru  al Basarabiei,  care a oficiat aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.

La sfârşitul Serviciului Divin, cu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, PC Preot Andrei Bucliş, preot slujitor la Paraclisul Mitropolitan şi Secretar Referent al Cabinetului Mitropolitan, a rostit un cuvânt de învăţătură cu rerferire la însemnătatea  Sfintei Cruci în viaţa noastră, în care, printre altele a menţionat: “Sfânta Cruce este pentru noi, creştinii ortodocşi,  coordonata de referinţă. Ea ne-a fost dată nouă păcătoşilor ca armă împotriva diavolilor şi toţi cei care se vor închina ei vor birui împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, asemeni Sfântului Constantin cel Mare care, odinioară, a biruit în luptă. Deşi înainte răstignirea pe  cruce  era o pedeapsă  ruşinoasă pentru răufăcători,  Domnul Dumnezeul  şi  Mântuitorul nostru Iisus Hristos  a acceptat-o, ca prin ea să ne sfinţească pe noi păcătoşii. Coborârea Sa “în cele mai de jos ale pământului”, înseamnă ridicarea noastră la cele cereşti… singura condiţie pe care noi trebuie să o îndeplinim este credinţa nezdruncinată”.

În continuare, vlădica Petru a acordat scriitorului  basarabean  Ion Vicol cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Basarabiei “Crucea Mitropoliei Basarabiei – pentru mireni”. 

Notă:  Ion Vicol este un scriitor basarabean, care  a readus în actualitate  vieţile sfinţilor şi mucenicilor care şi-au dat viaţa pentru Evanghelia lui Hristos.  Ultima lucrare a prozatorului - „Noaptea Sfântului Andrei” - este un roman istoric şi patristic, care s-a dovedit a fi opera de vârf a scriitorului. În 2013 a primit diploma de onoare şi Medalia de aur „Sfântul Apostol Andrei“, Ocrotitorul României, din partea Patriarhului României.  Prin operele sale, Ion Vicol a creionat o epopee a naşterii poporului român, epopee la care a visat însuşi Eminescu în poemele sale dacice.

Cu această ocazie, scriitorul a mulţumit ÎPS Petru pentru sprijin şi binecuvântare la săvârşirea cu bine a lucrărilor sale şi  a donat Mitropoliei Basarabiei 50 de volume din ultimele sale creaţii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Share