Ziua Sfintei Treimi la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din Chișinău

   Luni 28 mai 2018, în a doua zi după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi,  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica, „Sfântul Ierarh Spiridon” din Chişinău, locaș de rugăciune amenajat din incinta Liceului Teorotic cu Profil de Arte "Ion și Doina Aldea-Teodorovici"(paroh Prot. Mitrof. Serafim Banari).

   Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, cu această ocazie, a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre frumusețea și unitatea Sfintei Treimi dar și despre rolul de Mijlocitor al Sfântului Duh în iconomia Mântuirii neamului omenesc.

   Apoi, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru s-a referit la Taina Mirungerii, când preotul unge pe cel botezat cu Sfântul Mir, cu „Pecetea darului Duhului Sfânt”: „Fiecare trebuie să păstreze această pecete, să se îngrijească şi să o menţină, aşa cum a primit-o la Botez, cu sfinţenie şi viaţă curată pentru a aduna în suflet lumină şi a câştiga mântuirea”, a mai spus Înaltpreasfinţitul Petru.

   În continuare a fost săvârșit un Te-Deum de mulțumire Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra părintelui paroh, a familiei sale și asupra tuturor păstoriților săi după care s-a citit și o rugăciune special pentru ajutor la examene, tuturor elevilor ce studiază în liceul ce găzduiește biserica „Sfântul Ierarh Spiridon”.

   În final cu un cuvânt de mulțumire pentru toate activitățile pe care părintele serafim le desfășoară în cadrul unității de învățământ, dar și pentru slujba frumoasă săvârșită, a venit domnul director al Liceului Teorotic cu Profil de Arte "Ion și Doina Aldea-Teodorovici", d-l Iurie Donțu.

   Părintele Serafim a mulțumit Înaltului Ierarh al Mitropoliei Basarabiei pentru prezență și binecuvântare arhierească, cât și preoților și tuturor celor prezenți la sfânta slujbă, invitându-i pe toți și cu alte ocazii în parohia lor.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.