Sobor arhieresc de pe ambele maluri ale Prutului la tîrnosirea bisericii mănăstirii de lângă Movila lui Burcel jud.Vaslui - România

   În Duminica a șasea după Paști(a Orbului), ierarhii Mitropoliei Basarabiei au participat,  la slujba de sfințire a Bisericii cu hramul “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” a mănăstirii de lângă Movila lui Burcel, rezervație naturală din județul Vaslui(stareț PCuv. Arhim. Ştefan Guşă). Această zona mai este cunoscută și ca rezervație botanică, cu numeroase specii rare din flora Moldovei.

   Slujba de târnosire a bisericii a fost oficiată de un sobor arhieresc în frunte cu ÎPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei împreună cu ÎPS Petru, Arhiepicopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Hușilor, PS Antonie de Orhei, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului precum și un sobor de clerici.

   La evenimentul din 21 mai 2017 au fost prezenți numeroși credincioși, între care, oficialităţi locale, judeţene şi centrale, informează doxologia.ro.

   La final, Arhim. Ştefan Guşă, stareţul Mănăstirii Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a primit distincția Crucea Moldavă pentru eforturile depuse la ridicarea locaşului de cult.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.