Slujbă arhierească la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău

Duminică, 8 octombrie 2016, enoriașii bisericii ortodoxe române „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău, sectorul Buiucanii Noi, s-au bucurat împreună cu slujitorii acestui sfânt locaş de prezenţa Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei împreună cu soborul de preoţi şi diaconi. Cu binecuvîntarea ÎPS  Mitropolit Petru, cuvânt de învăţătură în această zi a  ţinut clericul acestui locaş protoiereul Viorel Cojocaru. La sfârşitul Sfintei Liturghii Mitropolitul Petru a felicitat pe parohul bisericii Protoiereul Petru Buburuz cu împlinirea a celor 79 de ani de la naştere, menţionând aportul lui deosebit în slujba Bisericii şi a Neamului. În virtutea acestei jertfe, ÎPS Mitropolit Petru l-a felicitat pe jubilar şi din numele Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a înmânat cea mai înaltă distincţie bisericească - „Crucea Patriarhală ”, ca semn de deosebită preţuire a Preafericiirii Sale. Totodată Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru l-a îndemnat pe parohul bisericii, făgăduindu-i că va rămâne paroh până la sfârşit, să menţină mereu aprinsă candela Ortodoxiei şi a culturii româneşti la Chişinău, ducând la bun sfârşit valoroasele proiecte începute. După înmânarea distincţiei, Prot. Petru Buburuz a mulţumit Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru pentru grija părintească  pe care o poartă parohiei noastre şi întregului popor ortodox român din Republica Moldova.

Părintele Petru Buburuz a vorbit despre necesitatea unor Centre de Cultură Ortodoxă Română aici în Basarabia. A menţionat şi a accentuat foarte temeinic necesitatea şi rolul Centrului Cultural Ortodox din parohie, construcţia căruia s-a început în 2014, precum şi importanţa şi necesitatea Aleei Personalităţilor Culturale Bisericeşti (Aleea Cărturarilor) din curtea bisericii, pe care de acum au şi fost instalate busturile Mitropolitului Petru Movilă, a preoţilor, Eroi ai Neamului, Alexei Mateevici şi Vasile Tepordei. Centrul Cultural, cu biblioteca sa teologică, cu Aleea şi biserica vor constitui un complex parohial cultural şi spiritual deosebit, iar enoriaşii dornici de a se implica în activităţi, de a se jertfi vor fi primii beneficiari. A menţionat şi despre activităţile parohiale: cu copiii, cu surdo-muţii, cu maturii, cu ASCOR-ul, cu biblioteca parohială, cu tipărirea revistei bisericeşti „Luminătorul” şi a buletinului parohial „Amvon”. Pentru desfăşurarea acestor activităţi, dar şi a altor proiecte misionare şi culturale este nevoie de mai mult spaţiu. Problemă care va fi soluţionată odată cu ridicarea Centrului Cultural Ortodox al bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”.În continuare, soborul preoţesc în frunte cu ÎPS Mitropolit şi Exarh Petru au mers în curtea bisericii unde au sfinţit pictura în frescă din Poarta-Clopotniţă şi busturile celor doi mari preoţi martiri ai Basarbiei - Părintele Alexei Mateevici şi Părintele Vasile Ţepordei, numit şi „tribunul Basarabiei”.

După slujba de sfinţire Parohul bisericii, Protoiereul Petru Buburuz a mulţumit enoriaşilor care s-au implicat în acest proiect, în deosebi familiei Vasile şi Maria Gavriliţă, familiilor Bubucea şi Munteanu, care au ctitorit bustul Pr. Alexei Mateevici şi Dlui Ing. Valentin Ţepordei, fiul preotului Vasile Ţepordei, care a finanţat ridicarea bustului tatălui său, precum şi familiei Grigorie şi Zinaida Sobraneschi. Deosebite mulţumiri i-au fost adresate Dlui avocat Iulian Rusanovschi, dătorită căruia a şi luat viaţă această Alee prin pregătirea şi instalarea tuturor postamentelor. Cu această binecuvântată ocazie, parohia „Sf. Ap. Petru şi Pavel” a oferit tuturor o agapă frăţească.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei