Sfântul Iosif cel Milostiv - un sfânt basarabean, în rândul sfinților

   Ierarhii Mitropoliei Basarabiei, ÎPS Petru Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor și PS Antonie de Orhei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, au participat la slujba de canonizare a Sfântului Iosif cel Milostivsau Naniescu, cel care a fost original din pământul Basarabiei, din localitatea Răzălăi, raionul Sângerei, R. Moldova. La slujbă a fost prezent, de asemenea și PC Preot Valeriu Cernei, vicar administrativ al episcopiei de Bălți din cadrul Mitropoliei Basarabiei, care este și paroh al bisericii din satul de baștină al Sfântului Mitropolit Iosif.

   Slujba a fost oficiată de PF Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor impresionant de arhierei și clerici din cadrul Patriarhiei Române.

   Mitropolitul Iosif Naniescu este cinstit de acum în Biserica Ortodoxă Română drept Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, iar nevoitorul Gheorghe Lazăr drept Sfântul Gheorghe Pelerinul. Proclamarea canonizării lor a avut loc duminică, 25 martie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iași.

   După oficierea Sfintei Liturghii de Patriarhul României împreună cu paisprezece ierarhi români, au dat citire tomosurilor de canonizare, prezentate icoanele sfinților și s-au intonat troparele lor.

Tomosul de canonizare al Sfântului Iosif a fost citit de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar cel al Sfântului Gheorghe Pelerinul de PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

   „Cei doi sfinți se adaugă acum celor peste o sută de sfinți străromâni și români din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române”, a subliniat Patriarhul Daniel.

   Preafericirea Sa a subliniat importanța canonizării sfinților în acest moment, în contextul în care peste două zile, în 27 martie 2018, vom serba 100 de ani de la unirea Basarbiei cu România.

   Patriarhul a amintit faptul că Sfântul Iosif cel Milostiv s-a născut în Basarabia (satul Răzălăi), în urmă cu două sute de ani (1818), a viețuit la Iaşi, la Buzău, la Bucureşti, la Argeș şi apoi din nou la Iaşi, iar Sfântul Gheorghe Pelerinul s-a născut în Transilvania (satul Şugag), în anul 1864 şi a viețuit în Moldova, la Piatra Neamț, până la trecerea sa la Domnul, în anul 1916.

   „Aceşti doi sfinţi arată în mod simbolic comuniunea spirituală a românilor viețuind în provincii diferite, dar uniți prin aceeași credinţă şi aceeaşi iubire de neam”.

   La finalul manifestării a luat cuvântul Mitropolitul Teofan, care a mulțumit în primul rând lui Dumnezeu pentru evenimentele istorice care au avut loc, apoi și-a exprimat recunoștința față de Patriarhul Daniel, ierarhi, preoți, credincioși, autorități și față de toți cei prezenți.

   Totodată a îndemnat la urmarea exemplului celor doi sfinți proclamați.

   „Sfinții canonizați astăzi ne arată cum trebuie să fie un ierarh al Bisericii și la ce înălțime se poate înălța un credincios în viața de familie”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

   În continuare, IPS Teofan a oferit un fragment din moaștele Sfântului Iosif cel Milostiv Mitropoliei Basarabiei. Racla a fost încredințată IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

   Totodată, ierarhul a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel icoanele sfinților proclamați în Catedrala Mitropolitană din Iași.

   Credincioșii au prilejul de a cinsti moaștele sfinților Iosif și Gheorghe, care au fost așezate în apropierea raclei Sfintei Parascheva.

   Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, va rămâne spre închinare în Catedrala Mitropolitană din Iași, iar racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul va fi dusă la Mănăstirea Văratec din județul Neamț.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.