Scurt istoric - de Profesorul Gheorghe Badea, Iași

După proclamarea independenţei faţă de fosta Uniune Sovietică, prin Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova din 27 august 1991 a fost posibilă descătuşarea valorilor ortodoxe şi revenirea clericilor şi mirenilor dintre Prut şi Nistru sub jurisdicţia canonică a Bisericii Ortodoxe Române.

La 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhială constituită la Chişinău a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, care a existat din 1925, fund sancţionată prin Decretul Regal nr. 1942 din 4 mai 1925. Preasfinţitul Petru Păduraru, episcop de Bălţi, a fost ales locţiitor de mitropolit al Mitropoliei Autonome a Basarabiei de stil vechi.

Adunarea Eparhială a hotărât, în numele clerului şi credincioşilor din Basarabia, revenirea la canonicitate a Mitropoliei Basarabiei şi trimiterea la Bucureşti a unei delegaţii, alcătuită din clerici şi mireni, pentru a adresa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rugămintea ca Mitropolia Basarabiei să revină la rosturile ei canonice şi să-şi reia activitatea sub jurisdicţia de drept a Sfântului Sinod al Bisericii strămoşeşti a neamului românesc.

La 19 decembrie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act, cu binecuvântare, de reactivarea Mitropoliei Basarabiei şi printr-un Act Patriarhal şi Sinodal a recunoscut această Mitropolie ca autonomă şi de stil vechi, făcând parte integrantă din trupul Bisericii Ortodoxe Române şi având reşedinţa în Chişinău.

 „Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act sfânt de adevăr şi dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi gândire românească”, se spune în Actul Patriarhal şi Sinodal.

Reactivarea Mitropoliei Basarabiei ca mitropolie autonomă „sub oblăduirea Patriarhiei Române şi în comuniune frăţească nemijlocită cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române” fusese prevăzută şi, de aceea, problema aceasta fusese discutată de conducătorii de atunci ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhii Teoctist şi Alexei al II-lea, cu prilejul întâlnirii Patriarhilor şi Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori la Constantinopol/Istanbul, în 15 martie 1992.

Examinând situaţia relaţiilor Patriarhiei Române cu Biserica Ortodoxă Rusă, în urma convorbirilor de la Constantinopol, Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a dat publicităţii, la 9 aprilie 1992, un Comunicat în care se specifica: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”.

Soluţia era „să se ţină seama neapărat de voinţa poporului lui Dumnezeu” (cum recunoştea chiar patriarhul Alexei al II-lea în scrisoarea trimisă patriarhului Teoctist, la 6 octombrie 1992). Deoarece voinţa poporului lui Dumnezeu, care a hotărât el însuşi asupra vieţii lui bisericeşti şi spirituale, a fost aceea de a reactiva vechea Mitropolie a Basarabiei şi de a reveni sub oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod a binecuvântat această voinţă şi această hotărâre şi, prin scrisori semnate de patriarhul Teoctist, a făcut cunoscut Actul Patriarhal şi Sinodal din 19 decembrie 1992 patriarhului Alexei al II-lea şi celorlalţi Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe surori.

Guvernul Republicii Moldova a refuzat să recunoască Mitropolia Basarabiei, chiar dacă, la începutul anului 1993, Comisia pentru Drepturile Omului şi Relaţiile Naţionale şi Comisia pentru Cultură şi Culte a Parlamentului Republicii Moldova, la 11 martie 1993, au cerut Guvernului înregistrarea Mitropoliei Autonome a Basarabiei (de stil vechi), deoarece statutul şi activitatea ei sunt în conformitate cu legislaţia statului, nu sunt în contradicţie cu documentele referitoare la drepturile omului adoptate de organismele internaţionale, la care a aderat şi Republica Moldova, şi respectă Constituţia.

Timp de 10 ani Mitropolia Basarabiei şi-a desfăşurat activitatea în condiţii de persecuţie metodică şi sistematică din partea autorităţilor guvernamentale.

La 17 noiembrie 1993, prin Hotărârea nr. 719, Guvernul Republicii Moldova a recunoscut existenţa doar a Mitropoliei Moldovei, declarată „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”.

Mitropolia Basarabiei va cere recunoaşterea sa şi în 1995, 1996, 1997, dar în zadar. Preoţii ei sunt bătuţi, călcaţi în picioare, ameninţaţi cu arma, alungaţi din biserici. Mitropolia însăşi este acuzată că: activează ilegal, face prozelitism, propagă ideile Bisericii Ortodoxe Române, este o “agentură străină”, unealtă a României, care subminează autoritatea Statului şi stabilitatea Republicii Moldova, declanşând războiul din Transnistria etc.

Refuzul Guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi persecuţiile suferite de clerul şi credincioşii ei au dus la procese în Moldova şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În Republica Moldova procesele au început la 12 septembrie 1995 şi s-au încheiat cu Hotărârea Curţii de Apel a Republicii Moldova, care, la 19 august 1997, a dat câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei, însă prin intervenţia preşedintelui de atunci al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, s-a făcut recurs la Curtea Supremă de Justiţie, care a respins, la 9 decembrie 1997, acţiunea Mitropoliei Basarabiei şi a anulat hotărârea din 19 august 1997 a Curţii de Apel.

În această situaţie, Mitropolia Basarabiei mai avea o singură cale: să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. La 3 iunie 1998 a depus o plângere împotriva Republicii Moldova. Cererea a fost înregistrată la CEDO la 26 ianuarie 1999 cu nr. 45701/ 99 şi a fost declarată admisă la 7 iunie 2001.

La 2 octombrie 2001 au avut loc audierile publice de la CEDO, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, iar la 13 decembrie 2001, CEDO a hotărât în unanimitate că Republica Moldova a încălcat, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, art. 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Statul a fost obligat să plătească Mitropoliei Basarabiei 20.000 euro despăgubire morală şi 7.025 euro pentru cheltuielile de judecată.

Guvernul Republicii Moldova a atacat decizia CEDO şi a cerut rejudecarea cazului, dar la 27 martie 2002 CEDO a respins cererea Guvernului Republicii Moldova. În acest fel, hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001 a rămas definitivă.

În sfârşit, Mitropolia Basarabiei, care, la 19 februarie 2002, ceruse pentru a unsprezecea oară Guvernului să fie recunoscută ca structură religioasă distinctă, subordonată canonic Patriarhiei Române, este recunoscută şi admisă în legalitate la 30 iulie 2002, ca urmare directă a Rezoluţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 24 aprilie 2002 „privind funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova”. Serviciul de Stat pentru problemele Cultelor din Republica Moldova a recunoscut, oficial, personalitatea juridică a Mitropoliei Basarabiei prin eliberarea în acest sens a Certificatului nr. 1651.

Dar suferinţele Mitropoliei Basarabiei nu au luat sfârşit odată cu recunoaşterea şi intrarea ei în legalitate, deoarece a apărut o problemă nouă, problema succesiunii. Mitropolia Basarabiei trebuia recunoscută de Guvern şi ca succesoare de drept a Mitropoliei Basarabiei dinainte de 1944, mai ales că, la 26 septembrie 2001, Guvernul Republicii Moldova aprobase, prin Hotărârea nr. 1008, modificarea introdusă în statutul Mitropoliei Moldovei (supusă canonic Patriarhiei Ruse) prin care aceasta era declarată şi recunoscută succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei. La 2 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a anulat Hotărârea Guvernului nr. 1008 din 26 septembrie 2001; totuşi, chiar dacă Mitropolia Moldovei nu era recunoscută succesoarea juridică a Mitropoliei Basarabiei, actuala Mitropolie a Basarabiei era considerată doar succesoarea istorică, canonică şi spirituală a Mitropoliei Basarabiei de până la 1944. De aceea, la 7 mai 2004, Mitropolia Basarabiei a depus la CEDO o cerere împotriva Republicii Moldova pentru a fi recunoscută succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei de până la 1944. Dosarul are nr. 23125/ 04 şi a fost comunicat Guvernului Republicii Moldova la 29 iunie 2004. Când se va obţine recunoaşterea acestui fapt vor putea fi recuperate proprietăţile şi bunurile Mitropoliei Basarabiei, confiscate sau naţionalizate.

Viaţa Mitropoliei Basarabiei a fost tulburată, în continuare, de campania agresivă, de intoleranţă şi de ameninţări a autorităţilor de stat ale Republicii Moldova şi a ierarhilor Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse.

În anul 2007 a fost provocat aşa-zisul scandal al eparhiilor istorice reactivate de Mitropolia Basarabiei, deşi ele erau înregistrate de mai mulţi ani de Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor, care aprobase, de asemenea, prin ordinul 33/ 22 februarie 2007, modificările şi completările la Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Mitropoliei Basarabiei, înregistrat prin ordinul 1651/30 iulie 2002.

Într-un interviu acordat revistei mitropolitane “Misionarul”, în noiembrie 2007, ÎPS Mitropolit Petru al Basarabiei caracterizează astfel reacţiile violente ale ierarhilor supuşi canonic Patriarhiei Moscovei: “Sunt reacţii întârziate, exagerate, iresponsabile şi fără temei canonic. Ceea ce am făcut noi constituie o acţiune pastorală, care priveşte modul de organizare al Mitropoliei noastre... Cui serveşte incitarea la ostilitate, ură şi intoleranţă, care s-a desprins zilele acestea din gura unor slujitori-ierarhi sau preoţi?”.

La 1 decembrie 2007, Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova, a declarat la postul de televiziune NIT că va contesta hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001 şi a ameninţat cu un război religios; aceeaşi atitudine intolerantă faţă de Mitropolia Basarabiei o va reînnoi într-o declaraţie făcută pe 19 decembrie 2007,

Începând cu 2 decembrie 2007, majoritatea preoţilor Mitropoliei Basarabiei au fost hărţuiţi şi intimidaţi de reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, iar unii preoţi, cu cetăţenie română, au primit interdicţia de a locui sau intra în Basarabia.

Însuşi ÎPS Petru a fost reţinut şi perchiziţionat timp de două ore de grănicerii şi vameşii moldoveni în ziua de 26 decembrie 2007, la revenirea sa în Republica Moldova.

În această situaţie, Mitropolia Basarabiei, s-a adresat, la 9 ianuarie 2008, Secretariatului General al Consiliului Europei şi Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, precum şi raportorilor APCE pentru Republica Moldova, cu rugămintea de a supraveghea modul de îndeplinire de către Republica Moldova a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001.

Cu toate acestea, atacurile autorităţilor moldovene, ale ierarhilor ruşi şi ai Mitropoliei Moldovei împotriva Mitropoliei Basarabiei şi pentru intimidarea şi izolarea ÎPS Mitropolit Petru nu au încetat şi, la 20 august 2008, ÎPS Mitropolit Petru a adresat o nouă scrisoare organismelor europene amintite mai sus. În scrisoare se arată că „presiunile şi persecuţiile deschise sunt înlocuite de reprezentanţii Statului cu diverse tertipuri procedurale sau cu forme discrete de sabotaj”. ÎPS Mitropolit reclamă blocarea procesului de înregistrare a comunităţilor Mitropoliei Basarabiei, refuzul Guvernului de a restitui Arhivele Mitropoliei Basarabiei confiscate în timpul ocupaţiei sovietice, acest refuz „creând dificultăţi în procesul de revendicare în instanţele judecătoreşti a bunurilor bisericeşti confiscate de statul sovietic şi gestionate în prezent de Guvernul Republicii Moldova”.

La 1 iunie 2009, ÎPS Mitropolit Petru a adresat o nouă scrisoare Serviciului de Executare a Hotărârilor CEDO din cadrul Direcţiei Generale pentru Drepturile Omului şi Chestiuni Juridice a Secretariatului General al Consiliului Europei, atrăgând atenţia asupra lipsei oricărui progres în vederea îndeplinirii Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001, rămasă definitivă la 27 martie 2002, şi făcând cunoscute toate încălcările de către Guvernul Republicii Moldova a hotărârii respective.

Strădaniile ÎPS Mitropolit Petru şi ale colaboratorilor Înaltpreasfinţiei Sale pentru slujirea Mitropoliei Basarabiei în înfruntarea cu răuvoitorii ştiuţi sau neştiuţi, văzuţi sau nevăzuţi, apropiaţi sau depărtaţi, sunt notabile, dar victoria de la 30 iulie 2002 pare a fi astăzi mai mult „pe scut decât cu scut”, după cum se exprimau mamele ateniene acum 2500 de ani. Deocamdată, nu există nici o dovadă că lucrurile se vor schimba. Vom trăi şi vom vedea ce se va întâmpla. Sau, mai bine zis, vom trăi şi vom lupta. În rest, totul este tăcere. Patriarhia Română tace. Noi ascultăm cuvântul Mântuitorului: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Prof. Gheorghe Badea, Iaşi