Scrisoare Pastorală la Naşterea Domnului a PS Antonie, Episcop de Bălţi

Naşterea Domnului – îndemn la bunătate şi dărnicie

† ANTONIE,

Din mila lui Dumnezeu,

Episcop de Bălţi

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. 

(Condacul Naşterii Domnului)

 

Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,

Dreptmăritori creştini,

          Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului aduce în fiecare an în inimile noastre bucurii nedescrise, lumină sfântă şi har de la Dumnezeu.

          La „plinirea vremii” (Galateni 4,4) Fiul lui Dumnezeu se naşte în trup într-o iesle smerită din Betleem. Sfântul Apostol Pavel zice: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri” (I Timotei III, 16). Din dragoste pentru om Dumnezeu a dat pe Unicul Său Fiu „să se nască şi să crească să ne mântuiască”. La Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan citim: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea”(Ioan III X, 16-17). Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu referindu-sa la scopul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume spune: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”(Marcu X, 45). „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”, afirmă Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca (Luca XIX, 10).

           Prin Naşterea Pruncului Iisus s-au împlinit spusele proorocului Isaia, care cu sute de ani în urmă a vestit: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuiel”(Isaia VII, 14). Şi tot Isaia a proorocit: „Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire este pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie”(Isaia IX,5). În Iisus Hristos toate proorociile s-au împlinit.

           În Pruncul Iisus firea dumnezeiască se uneşte cu firea omenească, Dumnezeu se uneşte cu omul, pentru a-l scoate pe om din captivitatea morţii şi a-l înălţa la acele sfinte. Cuvântul întrupat, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, deschide Cerul pentru om şi astfel omul poate să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu se face om pentru a-i da omului posibilitatea de a se îndumnezei. Dumnezeu coboară pe pământ pentru ca să-l ridice pe om la Cer, să-l facă cetăţean raiului.

          Cei care l-au întâlnit pe Pruncul Sfânt şi I s-au închinat au fost îngerii, păstorii şi magii. Şi noi, asemenea acestora, ne întâlnim tainic cu Pruncul Iisus. Pentru ca această întâlnire să aibă loc cu adevărat avem nevoie de o haină corespunzătoare. Care este această haină? Haina noastră pentru întâlnirea cu Pruncul Iisus sunt roadele Sfântului Duh: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea (Galateni 5, 22-23). Pe acestea le adunăm cu smerenie în timpul Postului premergător marelui praznic împărătesc.

           Sfântul Ioan Gură de Aur, cu referire la întruparea Domnului, scria: „Veniţi să sărbătorim! Veniţi să prăznuim! Străin e chipul sărbătorii, căci preaslăvit e cuvântul Naşterii. Astăzi legătura cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a ruşinat, dracii au fugit, moartea s-a zdrobit, raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înşelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit, credinţa pretutindeni s-a răspândit” (Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători Împărăteşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002, p.9). 

           Mântuitorul Iisus Hristos ne-a descoperit calea adevărată spre Viaţă când spune: „Eu sunt Calea şi Adevărul şi Viaţa” (Ioan XIV, 6). Urmând lui Hristos suntem pe calea luminoasă şi adevărată care duce la viaţa veşnică. El ne îndreaptă spre ţinta călătoriei noastre terestre – Împărăţia Cerurilor. Dumnezeu ne spune despre Iisus Hristos: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit; de acesta să ascultaţi”. Să ascultăm de Mântuitorul şi vom avea viaţă veşnică.

 

          Iubiţi fii duhovniceşti,

          Trăim într-o lume marcată de grea sărăcie. Unii semeni de-ai noştri, din motive care nu depind de ei,  se descurcă tot mai greu. Lipsurile materiale parcă i-a făcut pe oameni mai egoişti, mai intoleranţi, mai indiferenţi faţă de aproapele. Pe mulţi confraţi sărăcia i-a dus în ţări străine pentru a căuta surse de supravieţuire. Deseori din cauza aflării unui soţ la distanţă mare de casă are de suferit familia şi în mod special copiii. În calitate de creştini, suntem chemaţi să arătăm dragoste faţă de aceste familii, să fim alături de ele, asistându-le spiritual, în felul acesta ajutându-le să treacă mai uşor prin încercările care s-au abătut asupra lor. Să nu permitem ca greutăţile materiale prin care trecem cu toţii să alunge din sufletele noastre lumina şi să aducă în locul ei întunericul, care ne înstrăinează de oameni şi de Dumnezeu.

          Este zi de sărbătoare. Este Crăciunul. Mai sunt multe case în care bucuria Naşterii Domnului încă nu a ajuns. Sunt destui flamanzi, goi, deznădăjduiţi şi singuri. Dacă lângă noi sunt familii cu copii trişti de Crăciun, din cauza lipsurilor materiale, nici bucuria noastră de sărbătoare nu poate fi completă. Să nu uităm nici de bolnavii din spitale, de bătrânii din aziluri şi de copiii din orfelinate. Bucuria noastră este în conexiune directă cu bucuria semenilor noştri. În una din colindele româneşti suntem atenţionaţi: „Şi-acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun, Dar nu uita, când eşti voios, creştine, să fii bun”. Să nu uităm de cei mai trişti ca noi, să le facem mici bucurii, să fim buni cu toată lumea şi atunci Dumnezeu va fi cu noi.

         Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a darurilor. Mai mult ca la alte sărbători suntem îndemnaţi să fim buni şi cu inimă darnică. Bunul Dumnezeu ne aduce în dar, din dragoste pentru noi, pe Fiul Său - Marele Dar, şi noi, la rândul nostru, suntem îndemnaţi să răspundem dragostei şi generozităţii Lui prin darurile noastre, pentru ca Pruncul Iisus să se sălăşluiască tainic în inima noastră. Suntem îndemnaţi asemenea magilor să aducem darul nostru Pruncului Iisus. Dacă facem o bucurie aproapelui nostru dăruind, înseamnă că darul nostru a ajuns la Pruncul Iisus. Darul este expresia dragostei noastre. Când dăruim inima noastră se eliberează de egoism şi se umple de Lumină şi din peşteră întunecoasă se transformă în iesle caldă şi luminoasă pentru Pruncul Iisus. Dacă în perioada de pregătire către Sărbătoarea Naşterea Domnului am reuşit această transformare a inimii noastre, înseamnă că venim către Marele Praznic pregătiţi. Când suntem buni ne asemănăm cu Dumnezeu pentru că Dumnezeu este Bun (Luca 18,19). În calitate de creştini suntem toţi chemaţi să cultivăm virtutea bunătăţii, pentru că bunătatea alungă egoismul, indiferenţa şi răutatea din sufletul nostru şi aduce în loc bucurie, lumină şi sănătate. Sănătate sufletului şi trupului. Deci să reţinem: dacă suntem buni suntem sănătoşi sufleteşte şi trupeşte. Concludente în acest sens sunt şi câteva citate din scriitorii români - pentru a înţelege cât preţ au pus bărbaţii înţelepţi ai neamului nostru pe virtutea bunătăţii: „Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea - bunurile supreme” (Nicolae Steinhardt); „Binele făcut la nevoie ţi-l răsplăteşte înzecit Dumnezeu când nici nu te gândeşti...” (Mircea Eliade); „Ce este bunătatea? O frumuseţe pe care o percepi direct cu sufletul” (Alexandru Vlahuţă).

          Sărbătoarea Crăciunului ne aminteşte că a fi creştin înseamnă să fii bun şi să aduci zâmbetul pe faţa aproapelui tău. Să-i bucurăm pe semenii noştri, pentru a ne bucura de Naşterea Domnului ca adevăraţi creştini.

 

           Fraţi creştini,

           Anul 2018, an în care am sărbătorit Centenarul Marii Uniri a fost pentru Mitropolia Basarabiei unul binecuvântat. La cererea clericilor şi a credincioşilor au fost reactivate cele două eparhii sufragane istorice ale Mitropoliei Basarabiei: Episcopia de Bălţi (fosta a Hotinului) şi Episcopia Basarabiei de Sud (fosta a Cetăţii Albe- Ismail) şi au fost aleşi episcopi eparhioţi. Act de adevăr şi de dreptate. Este cel mai roditor an pentru structura ecleziastică românească din acest spaţiu de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei în 1992 încoace, exceptând anul 2002, când după zece ani de nedreptăţi, Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută de statul R. Moldova. Anul 2018 a însemnat pentru Mitropolia Basarabiei trecerea la alt nivel calitativ, care încă va aduce roadele aşteptate de creştini. Prin alegerea de către Sfântul Sinod al  Bisericii Ortodoxe Române, în data de 24 mai 2018, a unui episcop în scaunul chiriarhal de la Bălţi, s-a înnodat, după 74 de ani, firul istoriei ecleziastice româneşti întrerupt brutal în anul 1944.

            Tot în acest an a avut loc, la Iaşi, proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, iar o părticică din sfintele sale moaşte au fost aduse, ca o binecuvântare pentru acest pământ, în satul său natal - Răzălăi, din raionul Sângerei. În anul Centenarului Dumnezeu a mai făcut o minune: au fost descoperite, la Mănăstirea Suruceni, moaştele unui alt ierarh român, slujitor al Mitropoliei Basarabiei, Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, ca mărturie şi dovadă că a fi cu neamul tău este un lucru bineplăcut în faţa lui Dumnezeu. Avem datoria să cunoaştem sfinţii neamului nostru, să-i cinstim după cuviinţă, să fim cu luare aminte la viaţa lor şi să le urmăm fapta. Să mergem în pelerinaj la locurile unde se află moaştele sfinţilor, la Răzălăi şi la Mănăstirea Suruceni  şi să-i rugăm să mijlocească la Tronul Ceresc bunăstarea, unitatea şi mântuirea neamului românesc.

 

            Iubiţi credincioşi,

            Sărbătoarea Naşterii Domnului din acest an oferă smereniei mele să adresez primul cuvânt pastoral către clericii şi credincioşii din Episcopia de Bălţi. La fel ca şi la alegerea, în ziua de 24 mai 2018, în scaunul episcopal de la Bălţi, reiterez că rămân deschis spre dialog şi împreună lucrare cu toţi creştinii şi cu toate etniile din Eparhia încredinţată spre păstorire. Să înmulţim dragostea şi fapta bună – aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi.

            Să înţelegem şi să reţinem scopul venirii pe pământ a Pruncului Iisus şi să ne străduim să vedem în fiecare semen de-al nostru un frate, pe care Dumnezeu îl iubeşte la fel ca şi pe noi. Să aşezăm la temelia relaţiilor noastre cu cei de lângă noi prietenia, bunătatea şi întrajutorarea. Dumnezeu nu vrea să ne vadă în ceartă, neînţelegere sau duşmănie. Dacă cumva aşa arată relaţia cu semenii noştri, înseamnă că ne-am îndepărtat de izvorul păcii, al liniştii şi al dragostei, care este Dumnezeu. Să avem o viaţă de adevăraţi urmaşi ai lui Hristos, o viaţă de adevăraţi creştini.

            Vă dorim, iubiţi slujitori ai altarelor şi fraţi creştini şi creştine sărbători binecuvântate cu sănătate şi fapte bune spre bucuria semenilor şi a Pruncului Iisus. Pace, lumină şi dragoste în casele frăţiilor voastre!

         La mulţi şi fericiţi ani!

         Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul rugător,

        † Antonie

        Episcop de Bălţi