PS Veniamin a sfințit noile clopote de la mănăstirea Cetățuia – Iași

   În Duminica a XXIV-a după Rusalii(conform calendarului de stil nou) Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat, cu binecuvântarea ÎPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și a ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi.

   Cu această ocazie, ierarhul a sfinţit cele patru clopote achizionate recent din Austria, prin jertfa obştii aşezării monahale de la Cetăţuia şi a donatorilor. La final, protosinghelul Arsenie Hanganu, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că l-a delegat pe PS Veniamin să slujească Sfânta Liturghie în străvechea biserică ridicată de voievodul Gheorghe Duca.

   „Clopotele sfinţite au fost achiziţionate de mănăstirea noastră din Austria. Acestea sunt o contribuţie a mănăstirii noastre şi a credincioşilor care participă la sfintele slujbe oficiate aici. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am avut un grup de oameni care au insistat şi au donat fonduri necesare cumpărării noilor clopote. Astfel, după ce am primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, s-a reuşit adunarea sumei necesare. Cred că Dumnezeu a rânduit ca noile clopote să intre în patrimoniul mănăstirii noastre în Anul Centenar. Clopotele se vor auzi în cadrul momentelor liturgice şi vor chema în acelaşi timp la unitatea de credinţă şi de neam”, a remarcat protosinghelul Arsenie Hanganu. Singurul clopot funcţional va fi donat Mănăstirii Hlincea, iar celelalte clopote scoase din uz vor fi expuse în incinta mănăstirii.

   Părintele stareț Protosinghel Arsenie Hanganu a mulțumit, de asemenea, Preasfințitului Părinte Veniamin pentru vizită și i-a dăruit din partea obștii monahale și a credincioșilor o icoană cu chipul Sf. Ap. Petru și Pavel, ocrotitorii Mănăstirii.

   PS Veniamin în cuvântul său de învățătură a explicat semnificația clopotelor, pentru biserică și pentru creștini exprimându-și speranța ca " aceste clopote care au fost achiziționate în Anul Centenar, sa se audă și dincolo de Prut, în Basarabia".

   De asemenea a ținut să mulțumească părintelui stareț pentru invitație și pentru purtarea de grijă pe care o poartă preoților și diaconilor din Mitropolia Basarabiei care se ostenesc la slujbele bisericii.

   Sursă: www.ziarullumina.ro

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.