PS Antonie a fost întronizat ca episcop al Episcopiei de Bălţi

Vineri, 8 iunie 2018, ÎPS Părinte Mitropolit Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, în biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălți, în prezența preoţilor din partea de nord a Republicii Moldova, l-a intronizat pe PS Antonie ca episcop al Episcopiei de Bălţi.

După ce a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru sfânta rânduială ca, după 74 de ani, la Bălţi, să fie numit un episcop al Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru, părintele Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi, a dat citire Gramatei Mitropolitane de intronizare a episcopului Antonie ca chiriarh al Episcopiei de Bălţi a Mitropoliei Basarabiei.

În cuvântul său, ÎPS Părinte Mitropolit şi Exarh Petru s-a referit la misiunea episcopului într-o eparhie şi la viața bisericească din Mitropolia Basarabiei, menţionând că prin ocuparea a celor două scaune episcopale vacante, la Bălți şi Cahul, Mitropolia Basarabiei se consolidează şi activitatea ei va fi cu mult mai rodnică. Înaltpreasfinţia Sa a adus mulţumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru grijă şi sprijinul acordat de-a lungul timpului Mitropoliei Basarabiei.

PS Antonie, la rândul său, a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru pentru încrederea acordată de a continua lucrarea vrednicilor de pomenire ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, care au păstorit la Bălţi –  Visarion Puiu, Tit Simedrea şi Partenie Ciopron. Preasfinţia Sa a mulţumit preoţilor şi credincioşilor, care în Adunarea Eparhială a Episcopiei de Bălţi din data de 15 mai 2018 şi-au exprimat dorința de a-l avea arhipăstor în Eparhia de nord a Mitropoliei Basarabiei. Preasfinția Sa a menționat că vine la Bălţi cu gând de pace şi frățietate, pe păstoriți îi va trata cu dragoste părintească şi că este deschis spre împreună-lucrare cu toţi care doresc prosperarea credinței ortodoxe.

Clericii şi credincioşii prezenţi la eveniment i-au urat bun venit Preasfinţitului Antonie şi l-au asigurat de tot sprijinul în activitatea sa de arhipăstor al istoricei Episcopii de Bălţi.

La final, Preasfințitul Antonie a anunțat că pentru ziua de marţi, 12 iunie 2018, convoacă Adunarea Eparhială a Eparhiei de Bălţi, într-o şedinţă extraordinară, pentru a lua în dezbatere mai multe chestiuni care privesc activitatea Episcopiei de Bălţi.

Preasfinţitul Părinte Antonie s-a născut în 29 mai 1963 la Hârbovăţ, raionul Anenii Noi. Din 2014 până în prezent a fost Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. Hirotonia sa în arhiereu a avut loc în data de 24 mai 2014, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române însoţit de un sobor de arhierei, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. PS Antonie a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău, precum şi Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

 

Mai jos prezentăm textul Gramatei Mitropolitane semnată de ÎPS Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor şi citită l-a întronizărea Preasfinţitului Antonie ca episcop al Episcopiei de Bălţi:

GRAMATĂ MITROPOLITANĂ

Har şi pace de la Dumnezeu, Cel în Treime lăudat,

iar de la noi părintească binecuvântare!

Se cuvine să facem cunoscut tuturor că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a aşezat în Sfânta Sa Biserică slujiri şi vrednicii deosebite prin trimiterea Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duh peste Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, întărindu-i pe aceştia întru propovăduirea cuvântului Evangheliei Sale, săvârşirea Sfintelor Taine şi călăuzirea credincioşilor pe calea mântuirii (cf. Matei 28, 19), iar Sfinţii Apostoli, prin harul Sfântului Duh, au aşezat în cetăţi episcopi, preoţi şi diaconi, spre a păstori Biserica lui Hristos (cf. Fapte 20, 28).

Încă din cele mai vechi timpuri, credincioşii din stânga Prutului au fost păstoriţi de ierarhii din Moldova sau Ţara Românească, aflaţi sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, care au avut reşedinţa la Rădăuţi, Huşi sau Cetatea Albă. În urma luptei de la Stănileşti (1711), partea de nord a teritoriului actual al Republicii Moldova şi cetatea Hotinului au fost transformate în raiale turceşti. Cu toate acestea, Episcopul român de la Rădăuţi a avut jurisdicţie asupra credincioşilor din raiaua Hotinului până în anul 1757, când aceasta a intrat sub jurisdicţia Mitropoliei Proilaviei, cu sediul la Brăila, din cadrul Patriarhiei Ecumenice. Primul episcop de Hotin atestat documentar a fost Amfilohie Hotiniul, de origine moldoveană, care a păstorit între anii 1767-1770, Mitropolit al Proilaviei fiind Daniil. Ulterior, eparhia de Hotin a funcţionat cu întreruperi, activitatea ei fiind suspendată pe perioada ocupaţiilor ruseşti dintre anii 1769-1774, 1789-1792 şi 1806-1810.

După realizarea Marii Uniri din 1918 şi a statului unitar român, constatându-se nevoia reorganizării administrative a Bisericii Ortodoxe Române, la data de 8 martie 1923 a fost înfiinţată Episcopia de Hotin, în cadrul Mitropoliei Basarabiei, cu sediul în oraşul Bălţi. Primul ierarh care a păstorit această eparhie a fost episcopul Visarion Puiu (1923-1935), în timpul căruia au fost construite Catedrala episcopală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi reşedinţa episcopală, au fost înălţate 64 de biserici noi şi renovate 343 de lăcaşuri de cult. Ulterior, această eparhie a fost păstorită de episcopii Tit Simedrea (1935-1940) şi Partenie Ciopron (1941-1944, în calitate de locţiitor). După instaurarea regimului sovietic în spaţiul românesc din stânga Prutului în anul 1944, eparhia şi-a încetat activitatea, fără a fi însă desfiinţată.

Odată cu reactivarea Mitropoliei Basarabiei, în anul 1992, au fost reactivate şi eparhiile sale istorice sufragane, printre care şi Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului), aceasta fiind înregistrată ca persoană juridică şi parte componentă a Mitropoliei Basarabiei la Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Moldovei, prin Certificatul nr. 2017 din 17 decembrie 2004, când i s-a recunoscut şi Statutul de organizare şi funcţionare. Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, prin hotărârea nr. 4555 din 22 octombrie 2007, înscrierea acestei eparhii în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (art. 6 alin. 2 par. 7 poziţia 31).

De aceea, văzând că scaunul Episcopiei de Bălţi este vacant de mai mulţi ani şi analizând cererile clericilor şi credincioşilor din această eparhie, în contextul Anului Centenar, călăuzit fiind de îndatorirea de a nu lăsa această episcopie fără arhipăstor, ca slujitor al Bisericii lui Hristos în vrednicia de Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în consultare cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe temeiul prevederilor Statutelor Mitropoliei Basarabiei şi al Episcopiei de Bălţi, precum şi în baza Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, am convocat la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, în ziua de marţi, 15 mai 2018, Adunarea eparhială a Episcopiei de Bălţi, în cadrul căreia au fost desemnaţi doi candidaţi eligibili pentru slujirea de Chiriarh.

Împlinind această procedură statutară bisericească şi luând aminte la îndatoririle ce ne revin ca Mitropolit al Basarabiei, am adus la cunoştinţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel dorinţa clericilor şi credincioşilor din Episcopia de Bălţi, care a aprobat analizarea propunerii noastre în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de joi, 24 mai 2018.

În urma votului exprimat, Sfântul Sinod a ales în scaunul vacant al Episcopiei de Bălţi pe Preasfinţitul Părinte Antonie (Anatolie) de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăuluicare s-a arătat vrednic de această chemare prin statornicia sa întru dreapta credinţă, pregătirea teologică şi bogata experienţă liturgică şi administrativă.

Născut în localitatea Hârbovăţ, raionul Anenii Noi, Republica Moldova, în ziua de 29 mai 1963, în familia lui Metodie şi Teodora Telembici, tânărul Anatolie Telembici a studiat mai întâi la Facultatea de  Igienă şi Epidemiologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău (1981-1987). Ulterior, a simţit chemarea pentru slujirea Bisericii şi pentru studiul teologiei. Astfel, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1990-1994), iar apoi cursuri de Teologie şi Ecumenism la Institutul Ecumenic de la Bossey-Geneva, Elveţia (1998). A îndeplinit funcţia de consilier al Mitropoliei Basarabiei pe probleme de învăţământ teologic (1995-1999) şi a predat cursurile de Istoria vechii literaturi creştine şi Educaţie moral-spirituală la Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie, respectiv la Facultatea de Pedagogie ale Universităţii Pedagogige de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1999-2006, respectiv 2003-2006).

La începutul anului 2011, Anatolie Telembici a îmbrăcat haina monahală la Paraclisul Mitropolitan Sfântul Ioan Teologul din Chişinău, primind numele de Antonie. La 7 ianuarie 2011, monahul Antonie a fost hirotonit ierodiacon, iar la 4 martie 2012 a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea „Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Teodor Tiron” din satul Ulmu, raionul Ialoveni. La 22 mai 2014 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, cu titulatura «de Orhei», primind hirotonia întru arhiereu în data de 24 mai 2014.

În toată această perioadă, Preasfinţia Sa a arătat abnegaţie şi jertfă, simţ practic şi organizatoric, responsabilitate în misiunea încredinţată, echilibru şi realism pastoral.

Pe temeiul celor arătate mai sus, al Sfintelor Canoane şi al prevederilor art. 114 alin. 4 lit. d şi art. 133 alin. 2 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Românefacem cunoscut tuturor această Gramată Mitropolitană şi dăm alesului Episcop, Preasfinţitului Părinte Antonie, împuternicirea canonică de păstorire ca Episcop al de Dumnezeu păzitei Episcopii de Bălţi, cu toate oraşele şi satele care ţin astăzi şi vor ţine şi în viitor de această Sfântă Episcopie, drept mărturie că Preasfinţia Sa, dobândind această demnitate, are dreptul şi puterea de a aşeza, după rânduielile Sfintei noastre Biserici şi după legile ţării: cântăreţi, citeţi, ipodiaconi, diaconi, preoţi şi protopopi la toate bisericile din Episcopia Preasfinţiei Sale, precum şi stareţi şi stareţe, egumeni şi egumene, la mănăstiri şi schituri, şi de a rândui toate câte i se cuvin ca ierarh eparhiot, spre folosul duhovnicesc al eparhiei pe care o păstoreşte pe calea mântuirii.

Din partea Preasfinţiei Sale aşteptăm, aşa cum îndeamnă canonul 34 apostoliccinstire şi ascultare faţă de Mitropolitul locului şi Patriarhul României, precum şi faţă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române; să continue şi să sporească lucrarea înaintaşilor în acest istoric scaun Episcopal; să lucreze în comuniune cu ceilalţi ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei; să arate iubire de neam, grijă părintească pentru parohii şi mănăstiri, pentru valorile credinţei ortodoxe, pentru cultura creştină, pentru învăţământul teologic şi religios, precum şi dragoste părintească faţă de clerul şi dreptcredincioşii creştini, tineri şi vârstnici, făcându-se tuturor călăuză întru păstrarea neştirbită a dreptei credinţe şi a rânduielilor Bisericii noastre străbune; să se consulte şi să coopereze cu autorităţile de Stat spre binele Bisericii şi al societăţii; să cultive relaţii de respect reciproc cu alte culte oficial recunoscute, pentru păstrarea păcii sociale.

Aşadar, tuturor celor din cinul preoţesc şi cinul călugăresc, precum şi tuturor dreptcredincioşilor din cuprinsul Episcopiei de Bălţi, le recomandăm părinteşte şi frăţeşte, cu multă preţuire, pe Preasfinţitul Părinte Episcop Antonie drept Chiriarh al lor, chemându-i să îl întâmpine cu dragoste fiască, să îl asculte şi să îl cinstească, arătându-i în toate împrejurările sprijin şi împreună-lucrare în tot ceea ce săvârşeşte spre folosul Bisericii şi al poporului român.

Preţuind cu multă bucurie însufleţirea şi dorinţa clerului şi credincioşilor ortodocşi din nordul Republicii Moldova de a păstra unitatea naţională şi spirituală, îi povăţuim pe toţi cu părintească dragoste ca, sub îndrumarea arhipăstorului lor, să păstreze şi să întărească unitatea Ortodoxiei pe pământul Basarabiei, vieţuind în pace şi în bună înţelegere ca fii duhovniceşti care cred cu statornicie în Hristos şi „întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”.

Încredinţăm pe noul Episcop de Bălţi, Preasfinţitul Părinte Antonie, milostivirii Bunului Dumnezeu, rugăciunilor tuturor Sfinţilor, îndeosebi ale Sfinţilor Români cunoscuţi şi necunoscuţi care, prin nevoinţele lor, au sfinţit aceste binecuvântate plaiuri basarabene.

De asemenea, îl încredinţăm pe Preasfinţia Sa rugăciunilor ierarhilor din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, rugăciunilor cucernicilor preoţi din parohii, împreună ostenitori în ogorul Bisericii, rugăciunilor neîncetate ale călugărilor şi călugăriţelor din mănăstiri şi schituri, precum şi rugăciunilor binecredincioşilor creştini din Episcopia de Bălţi, faţă de care Preasfinţitul Părinte Episcop Antonie este chemat să arate dragoste părintească şi purtare de grijă duhovnicească.

Şi astfel, într-un cuget şi o simţire, împreună să preamărim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Amin !

† Petru

Arhiepiscopul Chişinăului,

Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor