PS Antonie a conslujit cu ÎPS Mitropolit Teofan la Buzeni, Botoşani

Duminică, 7 octombrie 2018, Preasfinţitul Antonie, Episcop de Bălţi, a slujit alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, slujba de sfinţire a bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, din satul Buzeni – comuna Băluşeni, protopopiatul Botoşani.

PS Antonie a mers la Buzeni la invitaţia părintelui paroh Claudiu Ionescu, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Teofan.

După citirea pasajului evanghelic, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat folosul Sfintei Scripturi pentru viaţa creştinului. Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Teofan, un cuvânt, către cei prezenţi, a rostit şi PS Antonie. Preasfinţia Sa, între altele, a vorbit despre drama prin care au trecut basarabenii după ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică în 1944 şi necesitatea ca un neam să trăiască împreună. PS Antonie i-a dăruit părintelui Claudiu Ionescu o candelă de pistol care „să ardă la Buzeni pentru unitatea poporului român”.

În timpul agapei, corul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Botoşani (conducător Gabriel Corolea), care a dat şi răspunsurile la Sfânta Liturghie, au susţinut un repertoriu de cântări patriotice.

Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului din Buzeni a fost ridicată, cu osteneala părintelui Claudiu Ionescu, în perioada 2009-2018, pe locul unei alte biserici construită la 1810.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi.