PS Antonie: „Smerenia aduce în sufletele noastre lumină, pace şi bucurie”

Duminică, 17 iulie 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.

În cuvântul său, Preasfinţitul Antonie s-a referit la pericopa evanghelică din Duminica a IV-a după Rusalii. Între altele, PS Antonie a spus: „Prin cuvintele: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu”, sutaşul arată smerenie şi respect faţă Mântuitorul. Virtutea smereniei este indispensabilă creşterii duhovniceşti. Smerenia arată că noi contăm, în primul rând, pe ajutorul lui Dumnezeu, nu pe propriile noastre puteri. Smerenia ne înalţă şi ne apropie de Dumnezeu, iar mândria ne coboară şi ne îndepărtează de Dumnezeu. Smerenia aduce în sufletele noastre lumină, pace şi bucurie, iar mândria aduce întuneric, nemulţumire şi tristeţe”.

PS Antonie a îndemnat ca asemenea sutaşului, care a arătat dragoste faţă de semenul său, să nu fim indiferenţi faţă de aproapele nostru, pentru că „faptele bune sunt hrană pentru sufletul nostru”.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei