PS Antonie: „Să fim aproape de semenii noştri şi Dumnezeu va fi tot timpul lângă noi”

Duminică, 16 decembrie 2018, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sloveanca, rn. Sângerei (preot paroh – Prot. Valeriu Cernei, vicar-administrativ al Episcopiei de Bălţi).

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a XXXI-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon) şi la activitatea părintelui Valerie, care este responsabil de sectorul administrativ al Episcopiei de Bălţi.

Vorbind despre ajutorul pe care îl putem acorda aproapelui, PS Antonie, între altele, a spus: „La strigătul orbului Iisus Hristos a răspuns şi a poruncit celor de lângă El să-l aducă la Dânsul. Orbul a avut nevoie de cineva ca să fie adus la Hristos. Lângă noi, însă, sunt mulţi confraţi de-ai noştri care poate au nevoie de ajutorul nostru pentru a veni la Hristos. Se află într-o stare de orbirea duhovnicească. Pentru că există două feluri de orbiri: orbirea fizică şi orbirea duhovnicească. Orbirea duhovnicească este când nu vezi lucrarea lui Dumnezeu în creaţie şi omul trăieşte într-o nepăsare totală faţă de Creatorul său. Să fim cu luare aminte la cei de lângă noi şi să-i ajutăm cu dragoste să vină la Hristos. Să nu fim indiferenţi. Când ajută pe aproapele, ajutăm pe Hristos. Cu fiecare dintre cei de lângă noi se identifică Mântuitorul. Însuşi Mântuitorul a spus: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. „Să ajutăm pe semenii noştri şi sufletele noastre se vor umple de lumină, de bucurie şi de fericire. Să fim aproape de semenii noştri şi Dumnezeu va fi tot timpul lângă noi”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie i-a mulţumit părintelui Valeriu pentru activitatea sa misionară şi pentru sprijinul în activitatea administrativă în cadrul Episcopiei de Bălţi.

Părintele Valeriu a mulţumit, la rândul său, pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe păstorul Episcopiei de Bălţi să mai vină la Sloveanca şi cu alte ocazii..

Istoric: Temelia pentru biserica din satul Sloveanca a fost sfinţită în anul 1934 de către episcopul Visarion Puiu, care în calitate de episcop de Hotin avea reşedinţa la Bălţi. Până în anul 1940, când trupele sovietice au invadat ţara, sfântul locaş a fost înălţat până la gemuri. Construcţia mergea anevoios pentru că piatra era adusă, cu carele cu boi, de la Cosăuţi, judeţul Soroca. După 1944, în timpul regimului sovietic ridicarea sfântului locaş a fost imposibilă. Spaţiul bisericii neterminate a fost utilizat, de cooperativa sovietică din localitate, pentru uscarea tutunului. Lucrările de continuare a ridicării sfântului locaş au fost reluate, la iniţiativa unor buni creştini din sat, în anul 1989. Biserica a fost sfinţită în anul 1992 de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, astfel firul canonic al ierarhilor de acelaşi neam şi al jurisdicţiei canonice a Mitropoliei Basarabiei a fost reînnodat. Din data de 3 martie 1993, la Sloveanca păstoreşte părintele Valeriu Cernei, vrednic slujitor al Mitropoliei Basarabiei. Pentru faptul că este slujitor la Mitropolia Basarabiei, părintele Valeriu şi membrii familiei sale au avut mult de suferit după 1992 încoace.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi