PS Antonie: „De la sfinţi învăţăm cum să mergem spre Hristos, spre viaţa veşnică”

Miercuri, 8 noiembrie 2017, ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (stil vechi), PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din satul Hârbovăţul Nou, raionul Anenii Noi (preot paroh Victor Bejan), cu ocazia sărbătorii hramului acestui sfânt locaş.

În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la persecuţiile din primele veacuri ale creştinismului, la jertfa creştinilor din acea perioadă şi viaţa Sfântului Dimitrie.

Între altele, PS Antonie a spus: „Primele veacuri ale creştinismului au fost marcate de mari prigoane care au dat Bisericii cei mai mulţi sfinţi. Creştinii erau puşi în situaţia să alegă să rămână cu Hristos sau să accepte moartea de martir. Printre cei care au ales credinţa creştină şi au respins închinarea la idoli se numără şi Sfântul Dimitrie. Sfântul Dimitrie, ca un ostaş al lui Hristos, a respins întunericul păgânismului şi a urmat celui care este Calea, Adevărul şi Viaţa. În felul acesta Sfântul Dimitrie este un model de mărturie a credinţei creştine. Sfinţii sunt învăţătorii noştri. De la sfinţi învăţăm cum să mergem spre Hristos, spre viaţa veşnică”. „Să cinstim pe sfinţii lui Hristos şi să-i chemăm în rugăciunile noastre, pentru a nu fi singuri în încercările vieţii prin care trecem”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie a felicitat cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice pe toţi care poartă numele de Dumitru sau Dumitriţa şi derivatele din aceste nume.

PS Antonie a vorbit şi despre activitatea părintelui Victor, „care este un preot harnic şi bun gospodar”, care se străduieşte să ajute pe fiecare om care îi cere ajutorul.

După înconjurul tradiţional de hram a sfântului locaş, soborul de slujitori a înălţat un Te-Deum pentru sănătatea părintelui paroh, a păstoriţilor săi şi a binefăcătorilor sfântului locaş din Hârbovăţul Nou. Un grup de copii au adus cinstire Sfântului Dimitrie, într-un mod special, pregătind un buchet de poezii cu caracter creştin şi patriotic. Cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii, un grup de buni creştini au făcut un dar preţios sfântului locaş - o icoană a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe care PS Antonie a sfinţit-o. 

Un cuvânt de felicitare către comunitatea „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din satul Hârbovăţul Nou au adresat dl Petru Boicu, secretarul Consiliului Raional Anenii Noi şi dl Ion Gheţan, primarul satului Hârbovăţ, rn. Anenii Noi. Cu un cuvânt de felicitare, către foştii săi păstoriţi, a venit şi părintele Mihail Tătaru, paroh al bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni, care a păstorit la Hârbovăţul Nou înainte de a veni aici părintele Victor.

 Părintele Victor a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru vizită şi binecuvântare arhierească în zi de hram, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să mai vină în mijlocul comunităţii din Hârbovăţul Nou şi cu alte ocazii.

Istoric: Părintele Victor Bejan a fost numit preot la Hârbovăţul Nou în primăvara anului 2011. La acel moment pereţii sfântului locaş erau ridicaţi până la centura de sus. Satul Hârbovăţul Nou fiind o localitate mică (numărând puţin peste o sută de case), nu putea suporta o povară atât de grea – ridicarea unui sfânt locaş. În aceste condiţii părintele a fost nevoit de unul singur să caute bani pentru continuarea construcţiei. Cea mai mare parte din bani, părintele Victor i-a strâns în piaţa din Anenii Noi, unde a stat în frig şi în ploaie, adunând câte un leu, astfel încât, în timp de un an şi ceva, s-a reuşit să se facă lucrări importante încât să se poată oficia sfinte slujbe. Pentru jertfa depusă la ridicarea sfântului locaş, în anul 2013, de sărbătoarea hramului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru l-a gratificat pe părintele Victor cu două distincţii bisericeşti: „Bederniţa” şi „Crucea aurită”.

Hramul din anul 2017 a fost al şaselea hram sărbătorit în noua biserică. Împreună cu PS Antonie au coliturghisit: PC protoiereu Ioan Pancu, paroh al bisericii „Naşterea Sfântului Prooroc şi Înaintemergător Ioan, Botezătorul Domnului”, PC preot Mihail Câşlaru, paroh al bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Căuşeni, PC preot Mihail Tătaru, paroh al bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni, PC preot paroh Andrei Popovici, paroh al bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Coşcalia, rn. Căuşeni, rn. Căuşeni şi PC preot Victor Bejan, parohul bisericii Hârbovăţul Nou.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei