PS Antonie: „Întâlnirea cu Hristos vindecă gârbovirea spirituală”

Duminică, 23 decembrie 2018, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, raionul Râşcani (preot paroh Valeriu Ursu).

După Sfânta Slujbă, PS Antonie a oficiat un Te-Deum pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu peste familia părintelui paroh şi a comunităţii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni.

PS Antonie, în cuvântul său, a vorbit despre două feluri de gârbovire – spirituală şi trupească. Între altele, PS Antonie a spus: „Gârbovirea fizică o putem observa cu ochii trupeşti. Dar mai există o gârbovire – spirituală, pe care o vede doar Dumnezeu şi poate oamenii îmbunătăţiţi. Când nu vedem lucrarea lui Dumnezeu în creaţia Sa, când ne încredem doar în propriile forţe, crezând că toate problemele le putem rezolva doar noi, când nu ne mărturisim la părintele duhovnic, purtând ani la rândul păcatele, suferim de gârbovire spirituală. Izvorul vindecării este  acelaşi – Hristos. Întâlnirea cu Hristos vindecă gârbovirea spirituală. Şi ne întâlnim cu Hristos în rugăciune, în fapte bune, în Taina Mărturisirii, în Sfânta Împărtăşanie, în biserică când sărutăm icoanele sau luăm anafură. Dacă toate acestea le facem cu credinţă, simţim cum tainic Hristos ne schimbă viaţa şi ne dă vindecare, slobozindu-ne de gârbovirea spirituală”. „Să ne pregătim de întâlnirea cu Pruncul Iisus pentru ca Naşterea Domnului să ne aducă pace, lumină şi bucurii în sufletele noastre”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie a apreciat activitatea pastoral-misionară a părintelui Valeriu, dorindu-i o păstorire rodnică în Grădina Domnului.

Preotul Valeriu a mulţumit ierarhului Episcopiei de Bălţi pentru vizită şi binecuvântare, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vina la Corlăteni şi cu alte ocazii.

Fiecare creştin, prezent la slujbă, a primit din partea PS Antonie iconiţe cu chipul Maicii Domnului.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi