Preasfințitul Părinte Veniamin: “În smerenie se vede adevărata virtute și valoare a omului”

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud a spus în predica sa de la hramul Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon din București, că „în smerenie se vede adevărata virtute a omului și adevărata lui valoare, iar Duhul Sfânt se sălășluiește în oamenii care sunt smeriți”.

Ierarhul a spus despre sfântul sărbătorit în 12 decembrie(stil nou) că „era foarte smerit”, aceasta fiind „o caracteristică pe care ar trebui să o aibă toți creștinii astăzi”.

Episcopul Basarabiei de Sud a vorbit credincioșilor despre viața și minunile Sfântului Spiridon, dar în principal despre smerenia lui.

Deși s-a născut în cele mai grele vremuri pentru creștini, în perioada persecuțiilor de la sfârșitul secolului al III-lea, Sfântul Spiridon s-a făcut vas ales al Duhului Sfânt”.

El „a fost păstor de oi și a învățat de la ele blândețea și smerenia care îl caracterizau ca și persoană”, a precizat Preasfinția Sa.

Episcopul Veniamin a amintit de episodul în care Sfântul l-a vindecat pe fiul împăratului Constantin, spunându-i că „demnitatea și dregătoriile din lumea aceasta sunt vremelnice iar noi trebuie să slujim adevăratului Împărat și sub nicio formă să nu ne caracterizeze micimea de suflet crezând că dacă hainele noastre sunt strălucitoare avem și slavă înaintea lui Dumnezeu”.

Smerenia îi înalță pe oameni, îi face cinstiți și cunoscuți și îi face să se bucure de mari daruri și experiențe duhovnicești.

Ierarhul a atras atenția că în ziua de astăzi „uităm că trebuie să fim păstrători ai dreptei credințe. Nu e suficient să fim botezați, ci trebuie să fim trăitori ai credinței”.

Noi ca unii care ne-am născut prin baia botezului și suntem creștini, chiar dacă vin încercări asupra noastră și ispite, niciodată să nu deznădăjduim, ci luându-i ca modele pe Sfinții Apostoli și pe sfinții care au primit har de la Dumnezeu, să îi chemăm în ajutorul nostru și așa să mărturisim dreapta credință”, a îndemnat Preasfințitul Părinte Veniamin.

La finalul predicii, Episcopul Basarabiei de Sud a încurajat credincioșii să urmeze modelul de viețuire al Sfântului Spiridon, să îl roage să îi întărească în credință și să le dea puterea de a discerne lucrurile bune de cele rele.

Slujba a fost ocazionată de hramul lăcașului de cult, Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, sărbătorit anual în 12 decembrie.

Sursă: basilica.ro

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.