Un fragment din moaștele Sf. Iosif cel Milostiv a fost adus spre închinare la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău

  În Duminica a XXXII-a după Pogorârea Sfântului Duh(a lui Zaheu), în data de 02 februarie 2020, ÎnaltPreasfințitul Părinte Petru – Mitropolitul Basarabiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan Sf. Ioan Teologul din Chișinău.

   După săvârșirea Serviciului Divin, ÎnaltPreasfinția Sa a rostit un cuvânt catehetic, cu referire la pericopa evanghelică a zilei. Vorbind despre Zaheu, a menționat: “Zaheu a așteptat foarte mult întâlnirea cu Hristos. Auzise de El, despre minunile și cuvântările Lui. Iar interiorul său era atras, ca un magnet de numele Lui Hristos. Știa că are putere mare, și în cuvânt și în faptă, încât s-a gândit că ar fi o mare mângâiere doar să îl vadă din pom, căci se considera prin funcția pe care o ocupa, nevrednic de a sta lângă Iisus.

   Însă Hristos, pe cel care tinde spre El, îl mângâie indiferent, de statutul și poziția ocupată în societate. Funcțiile pe care le ocupăm în societate nu trebuie să constituie un impediment pentru apropierea de Hristos”.

   Tot în această duminică, ÎnaltPreasfinția Sa a adus darul de preț primit din partea ÎPS Teofan, un fragment din moaștele Sf. Iosif cel Milostiv, dăruite spre a se păstra spre închinare Paraclisului Mitropolitan din Chișinău, iar credincioșii prezenți au avut ocazia de a se închina la sfintele moaște.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.