Praznicul Nașterii Domnului la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău

Distribuiți acest articol:
VK

   La Praznicul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe stil vechi, în data de 7 ianuarie, ÎPS Părinte Mitropolit Petru a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan Sf. Ioan Teologul din Chișinău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

   Serviciul Divin a fost oficiat într-o atmosferă de sărbătoare iar mulți din enoriașii paraclisului mitropolitan s-au adunat în rugăciune alături de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

  După săvârșirea Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea ÎPS Petru, PC preot Victor Ghimpu, slujitor al paraclisului mitropolitan și consilier eparhial, a dat citire Cuvântului Pastoral ÎnaltPreasfinției Sale adresat tuturor clericilor și credincioșilor din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, cu ocazia Praznicului Nașterii Domnului.

  În continuare, ÎnaltPreasinția Sa a primit câteva cete de colindători, pe care i-a mulțumit cu daruri, așa cum ne învață tradiția strămoșească.

   Un frumos recital de colinde a prezentat și grupul coral al Paraclisului Mitropolitan, care a impresionat audiența prin interpretare, așa cum o face la fiecare Sfântă Liturghie.

   ÎPS Părinte Mitropolit a mulțumit tuturor pentru prezență și comuniune în rugăciune, adresându-le și gândurile și urările sale de bine cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.