Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la mănăstirea din Durlești

  În data de  13 decembrie 2019, zi în care creștinii ortodocși din Basarabia îl prăznuiesc pe Sf. Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, împreună cu un  sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, municipiul Chişinău, cu ocazia sărbătoririi hramului acestui așezământ monahal (stareţ PCuv. Arhim. Andrei Caramalău).

  La Sfânta slujbă au participat preoți de pe ambele maluri ale Prutului, doamna primar Eleonora Șaran și numeroși credincioși, care s-au adunat în acest Sfânt Locaș în zi de sărbătoare.

   De asemenea au fost prezenți și un grup de colindători, sub conducerea maestrului Tudor Tataru și doamna Maria Stoianov, care au prezentat un scurt program artistic.

  La finalul cuvântului său, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a felicitat pe toţi creştinii care poartă numele de Andrei şi Andreia şi derivatele de la aceste nume și în mod special, pe părintele stareț care din momentul intrării în monahism poartă numele apostolului neamului românesc. În semn de apreciere a întregii activități a părintelui Andrei ÎnaltPreasfinția Sa la decorat cu distincția bisericească Dreptul de a purta a doua cruce pectorală, oferindu-i în dar și o cruce pectorală personalizată, ca dar al ÎnaltPreafinției Sale.

  Părintele stareţ Andrei , în cuvântul său a mulţumit Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei şi soborului de preoţi pentru oficierea Sfintei Slujbe, creştinilor care frecventează sfânta mănăstire şi acordă sprijin financiar după puterile lor, după care a invitat pe toţi la o agapă frățească.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.