ÎPS Petru a participat, împreună cu ÎPS Vladimir la ceremonia de inaugurare a Crucifixului din incinta M.A.I.

   În ziua de duminică, 15 septembrie 2019, ÎPS Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a participat la inițiativa d-lui Ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase, la ceremonia de inaugurare a unui Crucifix instalat în interiorul clădirii Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova.

   La eveniment a fost prezent și ÎPS Vladimir, mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, precum și reprezentanți și colaboratori din cadrul M.A.I.

   În cuvântul de deschidere a ceremoniei, ministrul de interne, d-l Andrei Năstase a spus că acest eveniment este un îndemn la unitate într-o societate dezbinată ca cea din Republica Moldova: ”Într-o societate adesea dezbinată precum cea din R. Moldova, momentele de unitate și de comuniune au o valoare aparte. Mă bucură și mă onorează faptul că în incinta ministerului, în prezența celor care păstoresc, pe acest pământ credința noastră strămoșească, putem transmite un mesaj de unitate care să amintească tuturor celor care activează în structurile M.A.I. că oastea e creștină”, a menționatt domnul ministru.

  Cei doi ierarhi au venit cu mesaje de felicitare și au adus daruri. Mitropolitul Vladimir a dăruit domnului ministru o cruce adusă de la Ierusalim iar ÎPS Părinte Petru - Mitropolitul Basarabiei a adus drept cadou o carte despre viața Sfântului Constantin cel Mare care să îi servească drept exemplu de conducător creștin.

La eveniment ÎPS Părinte Petru a fost însoțit de PC Preot Andrei Bucliș – Secretarul Cabinetului Mitropolitan, Consilierul Mitropolitan pentru Relații cu Instituțiile Statului, Pr. Arhid. Maxim Sturza și PC Preot Consilier Mitropolitan Victor Ghimpu.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.