Vizită arhierească în Duminica a 5-a după Paște la biserica “Sf. Ap. Andrei” Ungheni

   În Duminica a 5-a după Învierea Domnului, ÎPS Părinte Petru – Mitropolitul Basarabiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, la biserica “Sf. Ap. Andrei” din orașul Ungheni( paroh PC preot Dănuț Chirilă ).

   Cu această ocazie, pentru activitatea desfășurată și spiritual gospodăresc arătat în parohia încredințată, PC peot Dănuț a fost gratificat de către ÎnaltPreasfințitul Părinte Mitropolit cu distincția bisericească Dreptul de a purta Crucea cu pietre Scumpe, încurajându-l să continuie în aceeași notă pentru binele întregii biserici și a Neamului.

   Părintele paroh a mulțumit Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei pentru vizită și binecuvântarea arhierească, invitându-l în mijlocul comunității lor și cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.