PS Antonie: „Doar în faţa mânii întinse aflăm câtă credinţă avem”

Duminică, 16 octombrie 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni (preot paroh Mihail Tătaru).

După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra preotului paroh, a familiei sale şi asupra comunităţii „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a XIX-a după Cincizecime. Între altele, PS Antonie a spus: „Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să-i iubim pe cei care ne fac rău, să facem bine şi să nu stăm doar cu gândul la cei pe care i-am ajutat, împrumutându-i cu ceva, aşteptând să ne răsplătească. Cu alte cuvinte ni se aminteşte care trebuie să fie comportamentul nostru de creştini. Pentru că a purta numele de creştin implică şi o vieţuire corespunzătoare. Pentru noi, pare ceva obişnuit să răspundem cu rău la rău. Dar, nu aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi. Dumnezeu este iubire. Şi doar în această stare suntem chemaţi să vieţuim. Doar iubirea ne apropiem de El şi de semeni. Evanghelia ne spune că dacă iubim pe semeni atunci suntem fii lui Dumnezeu”.

Referindu-se la virtutea milosteniei, PS Antonie a specificat: „Ultimul verset al Evangheliei de astăzi ne îndeamnă: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este”. Milostenia este exteriorizarea credinţei noastre. Dacă suntem credincioşi, atunci nicidecum nu vom fi indiferenţi faţă de semenii noştri care sunt în lipsuri şi suferinţe. Putem spune că dragostea pentru aproapele nostru este testul credinţei noastre. Doar în faţa mânii întinse aflăm câtă credinţă avem. Milostenia ne aseamănă cu Dumnezeu şi ne aduce în sufletele noastre bucurie şi lumină”.

PS Antonie a vorbit şi despre activitatea părintelui Mihail, care a întemeiat o comunitate a Mitropoliei Basarabiei la Ialoveni, venind în întâmpinarea acelor creştini care doreau să fie sub oblăduirea Patriarhiei Române, unica jurisdicţie canonică în acest spaţiu. Părintele Mihail, ajutat de harnicii şi jertfelnicii creştini din Ialoveni, a reuşit să înalţe un paraclis, în prezent lucrând, cu multă dăruire de sine, la ridicarea unui sfânt locaş.

Părintele Mihail a mulţumit pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe arhiereul Mitropoliei Basarabiei să mai vină, şi cu alte ocazii, în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte.

Fiecare creştin prezent la slujba a primit de la PS Antonie câte o iconiţă cu chipul Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, moaştele căruia au fost aduse, în acest an, din insula Cipru la Iaşi, cu ocazia hramului acestui oraş.

Istoric: Comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Ialoveni a fost înfiinţată în anul 2005. Piatra de temelie a biserici-paraclis a fost pusă, la 12 iunie 2010, de Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Datorită unei bune organizări şi jertfelnicei  implicări  a membrilor consiliului parohial, condus de dl epitrop Valeriu Ţurcanu, dar şi a hărniciei creştinilor din Ialoveni, prima Sfântă Liturghie a fost oficiată, de către părintele Mihail Tătaru, la 17 aprilie 2011, de ziua de Florii. Prima slujbă arhierească a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru al Basarabiei la 29 mai 2011. La 16 august 2011 comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi-a serbat pentru prima dată hramul.

În Republica Moldova sunt patru locaşuri de cult cu hramul acestor sfinţi: o biserică se află la Schinoasa, municipiul Chişinău şi celelalte trei în Soroca, Căuşeni şi Ialoveni. Toate bisericile sunt în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei