ÎPS Petru: “Dragostea, iertarea, milostenia și faptele bune, ne pot asigura un loc în Împărăția Lui Dumnezeu”

   În Duminica Lăsatului sec de carne(a Înfricoșătoarei Judecăți), 03 martie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din oraşul Chişinău.

   După oficierea Sfintei Liturghii ÎnaltPreasfiția Sa a rostit un cuvânt cu folos duhovnicesc în care a vorbit despre folosul postului pentru viața omului și îmbinarea lui cu fapte bune dar și importanța iubirii aproapelui în scopul dobândirii Vieții Veșnice. Între altele ÎnaltPreasfinția Sa a menționat: Principalele criterii după care vom fi judecaţi se referă la relaţiile directe și atitudinea pe care o avem față de semenii noștri. Vom fi întrebați la judecată despre cum i-am iubit, cât i-am iertat și cât de milostivi am fost în față de cei mai neajutorați decât noi. Pentru a reda importanța acestui lucru, Însuşi Mântuitorul se pune în locul celui sărac şi asuprit, căci ne spune: «flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit» (Mt. 25, 35)”.

   “Un lucru este sigur: cu toții vom fi judecați după faptele noastre. În acest sens, dragostea, iertarea, milostenia și faptele bune săvârșite față de semenii noștri nu trebuie să lipsească din viața noastră de creștini căci anume acestea ne pot asigura un loc în Împărăția Lui Dumnezeu” a mai adăugat Înaltul Ierarh al Mitropoliei Basarabiei.

   În cadrul aceleiași Sfinte Liturghii, tânărul teolog Gabriel Andrei Gherasă a fost hirotonit în treapta de diacon.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.