A fost constituită Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi

Marţi, 18 decembrie 2018, în incinta bisericii „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi (preot paroh Petru Botezatu), a avut loc, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcop de Bălţi, şedinţa de constituire a Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi.

Şedinţa a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii.

În cuvântul său PS Antonie a subliniat rolul femeii în viaţa Bisericii, în special în păstrarea credinţei, menţionând şi aportul preoteselor la misiunea preotului, mulţumind-le pentru jertfă, sprijin şi înţelegere.

Despre necesitatea înfiinţării unei asociaţii de femei creştine la Bălţi a vorbit dna preoteasă Lucia Cernei, dna preoteasă Victoria Măriţoi şi dna Nina Neculce, ziaristă.

După respectarea prevederilor legale referitor la desfăşurare a unei şedinţe de constituire a unei comunităţi religioase a fost aleasă conducerea Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi. Cu majoritate de voturi în funcţiile de conducere au fost alese: preşedinte - dna preoteasă Lucia Cernei, vice-preşedinte - dna preoteasă Victoria Măriţoi, secretar executiv - dna Nina Neculce şi membră – Victoria Savca.

Dna Lucia Cernei, preşedintele Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi a mulţumit pentru încrederea acordată menţionând, între altele, că: „Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi va încerca să ajute pe fiecare femeie să se implice mai activ în viaţa parohiei din care face parte. Chiar dacă ne confruntăm cu mare sărăcie materială, să ne străduim să înmulţim bogăţia spirituală, venind în ajutorul celor mai trişti de lângă noi. Multe putem face pentru a duce zâmbetul pe feţele întristate a multor confraţi de-ai noştri”. „Să ne ajute Dumnezeu să putem face cât mai mult bine”, a mai spus dna Cernei.

PS Antonie a mulţumit doamnelor prezente la şedinţa de constituire a Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi şi a adresat cuvinte de binecuvântare pentru conducerea Societăţii.

Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi îşi propune să promoveze şi să valorifice virtuțile creștine în familie, școală și viața publică şi să contribuie la implicarea activă a femeii creștine ortodoxe în colectivitatea națională pentru o viață mai bună.

Printre obiective Societatea are:

1. Întărirea credinței creștine dreptmăritoare în familie și societate,

2. Promovarea și stimularea artelor, culturii, științei și tradițiilor naționale.

3. Contribuirea la formarea unor caractere nobile de copii, tineri și tinere, cu însușiri

morale superioare, în spiritul tradițiilor creștine și naționale..

4. Inițierea și desfășurarea de programe care să vizeze persoanele aflate în situație de

risc social, cu prioritate copii orfani sau abandonați, persoanele sărace, persoanele

singuratice, persoanele vârstnice, aflate în situație de risc social sau în situație de

dependență.

5. Încurajarea acțiunilor de voluntariat care au scop similar cu cel al Societății.

6. Dezvoltarea de parteneriate naționale și internaționale cu alte organizații cu același

specific, în vederea întăririi relațiilor de frățietate interortodoxă.

7. Publicarea și difuzarea de reviste și materiale referitoare la Societate şi altele.

Patronul spiritual al Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi au fost alese Femeile Mironosiţe.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi