PS Antonie: „Sfânta Cruce este, pentru creştin, scutul de apărare împotriva a tot răul din lumea aceasta”

Joi, 27 septembrie 2018, ziua prăznuirii Înălţării Sfintei Cruci (stil vechi), PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” şi „Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din satul Răzălăi, raionul Sângerei (preot paroh Protoiereu Mitrofor Valeriu Cernei, Vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi). 

În cuvântul său, PS Antonie a vorbit despre locul Sfintei Cruci în cultul ortodox şi importanţa cinstirii Sfintei Cruci de viaţa creştină.

PS Antonie, între altele, a spus: „Sfânta Cruce ne însoţeşte în toată viaţa noastră, de la naştere până la mormânt. Sfânta Cruce este arama creştinului împotriva diavolului. Sfânta Cruce este, pentru creştin, scutul de apărare împotriva a tot răul din lumea aceasta. Credinţa adevărată înseamnă şi cinstirea Sfintei Cruci”. „Nu poţi să te numeşti creştin şi să nu cinsteşti Sfânta Cruce, altarul de jertfă a Mântuitorului Iisus Hristos”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie a apreciat şi de data acesta contribuţia părintelui Valerie la activitatea misionar-pastorală din cadrul Episcopiei de Bălţi

Părintele Valeriu a mulţumit pentru vizită şi binecuvântate arhierească şi l-a invitat pe PS Antonie să mai vină la Răzălăi şi cu alte ocazii.

Istoric: Răzălăi este un sat din raionul Sângerei şi este baştina Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu (1820 – 1902). Iosif Naniescu a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 5 octombrie 2017, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei. Proclamarea canonizării lui a avut loc la 25 martie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Prăznuirea sa anuală se face pe 26 ianuarie. Sântul Mitropolit Iosif a păstorit la Iaşi „cu blândeţe şi înţelepciune” timp de 27 de ani, din 1875 până, la trecerea sa la cele veşnice, în 1902. Mitropolitul Iosif a avut o „bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală şi socială în toata viaţa sa, rămânând pentru urmaşi un exemplu viu şi greu de imitat”.

După anul 1840-1846 când, lovită de fulger, a ars biserica din lemn din Rătălăi, răzălăienii nu au mai avut biserică. După acel incendiu a rămas doar pristolul, care era din piatră. Unele clopote au fost furate, iar clopotul cel mare se află, în prezent, în biserica din satul vecin, Pepeni.

Slujba de sfinţire a pietrei de temelie a noului sfânt locaş din Răzălăi a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru al Basarabiei în luna iulie 2003. Biserica este construită din piatră but, adusă de la Brânzeni. Din lipsa de mijloace financiare construcţia a mers anevoios. Abia în 2012 a fost pus acoperişul. Tot în 2012 s-a efectuat şi tencuiala. Biserica s-a ridicat din jertfa oamenilor. Cel mai mult au contribuit creştinii din Răzălăi. O contribuţie au ajut şi creştinii din satul Pepeni.

Prima slujbă arhierească, în noul sfânt locaş din Răzălăi, a fost oficiată în ziua de 5 octombrie 2014, de către PS Antonie de Orhei, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. A doua slujbă arhierească a fost oficiată, tot de către PS Antonie, în ziua de 31 iulie 2016. În ziua de 22 mai 2018 la Răzălăi au slujit cinci arhierei, caz unic în Mitropolia Basarabiei de la reactivarea sa în 1992: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor - Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor; Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor şi Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. Slujba a fost oficiată în cadrul ceremoniei de proclamare a canonizării Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei în satul de baştină şi aducerii moaştelor la Răzălăi.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi