ÎPS Petru: “Mântuitorul Hristos Va reveni, întru Slavă, să ceară roadele credinţei noastre”

   În Duminica a XIII-a după Rusalii, în data de 26 august 2018, ÎPS Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Mănăstirea ”Sf. Ap. Andrei” din or. Durlești, mun. Chișinău(stareț PCuv. Arhim. Mitrof. Andrei CARAMALĂU).

   În cuvântul de învățătură al ÎPS Petru a menționat: ”Evanghelia de astăzi ne istoriseşte despre stăpânul unei vii care şi-a trimis slujitorii să ceară lucrătorilor săi partea de recoltă ce i se cuvenea. Aceştia l-au prigonit şi l-au ucis pe trimişii stăpânului şi chiar pe fiul lui. Stăpânul s-a supărat şi a dat via sa altor lucrători, care să-i aducă roadele la vremea potrivită” (Mt. 21, 41). Noi, creştinii, suntem lucrătorii care am preluat via de la vechiul Israel, care a ucis pe Prooroci şi L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Această vie este Biserica, „Noul Israel” sau Împărăţia Harului Mântuitor. Stăpânul nostru Hristos a plecat la cer de unde va reveni, întru Slavă, să ceară roadele credinţei noastre concretizate în fapte creştineşti”.

   În continuare, Preacuviosul Părinte stareț Andrei, a mulțumit ÎPS Petru pentru vizita făcută la Mănăstirea „Sf. Ap. Andrei”, remarcând și marea bucurie, oferită cu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei și a PS Antonie de Bălți, de a avea spre închinareracla cu o parte din Sfintele Moaște ale Sf. Iosif cel Milostiv, aduse pentru prima dată la mănăstire, unde enoriașii vor avea un prilej de închinare spre tămăduirea suferințelor sufletești și trupești.

   Notă: Racla cu o părticică din moaștele Sf. Iosif cel Milostiv al Moldovei(Naniescu), au fost dăruite Mitropoliei Basarabiei, și lăsate permanent spre închinare în satul de baștină al acestuia (Răzălăi – Sîngerei), de către ÎPS Teofan – Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în ziua canonizării sale la Iași. La solicitarea clericilor și a credincioșilor din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, acestea sunt aduse spre închinare în parohiile care doresc a-l avea pe Sfântul Cuvios în parohiile lor.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.