PS Antonie: „Când încălcăm poruncile, noi îl vindem pe Hristos”

În seara zilei de joi, 5 aprilie 2018, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Denia celor 12 Evanghelii la biserica „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din satul Hârbovăţul Nou, raionul Anenii Noi (preot paroh Victor Bejan).

După Sfânta Slujbă, PS Antonie le-a vorbit celor prezenţi despre Săptămâna Patimilor ca o perioadă de pregătire intensă pentru Slăvitul Praznic al Învierii, oprindu-se la evenimentele pe care le trăim în Sfânta şi Marea Joi: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea din Ghetsimani şi vânzarea Mântuitorului de către Iuda.

Vorbind despre vânzarea lui Iuda, PS Antonie, între altele, a spus: „Noi vorbim mult despre trădarea lui Iuda. De parcă doar el a vândut. Dar noi ne-am întrebat de câte ori L-am vândut pe Dumnezeu? De fiecare dată, când încălcăm poruncile, noi îl vindem pe Hristos. Suntem într-o perioadă de intensă pregătire către Sfintele Paşti şi este timpul potrivit, dacă nu am făcut-o până acum, să ne cercetăm cu atenţie şi să vedem de câte ori L-am trădat sau vândut pe Hristos. Să ne cercetăm şi să recunoaştem sincer trădarea noastră în Taina Sfintei Spovedanii şi El ne va ierta. Şi împăcaţi cu Dumnezeu să ne apropiem de Sărbătoarea sărbătorilor şi Praznicul praznicelor – Slăvita Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Părintele Victor i-a mulţumit ierarhului Mitropoliei Basarabiei pentru prezenţă, rugăciune şi binecuvântare, menţionând că este pentru prima dată, de când este preot, când la Denia celor 12 Evanghelii, în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte, vine un ierarh, invitându-l pe PS Antonie să mai vină în mijlocul comunităţii din Hârbovăţul Nou şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei