PS Antonie: „Ne putem apăra de demoni doar dacă ducem o viaţă de buni creştini”

Duminică, 24 iulie 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Călăraşi (preot paroh Andrei Cojocaru).

După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra familiei părintelui paroh, asupra comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae” şi asupra ctitorilor şi binefăcătorilor, care sprijină biserica din Călăraşi.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la pericopa evangelică din Duminica a V după Rusalii şi la activitatea părintelui paroh Andrei Cojocaru.

Referindu-se la lupta cu forţele întunericului, PS Antonie, între altele, a spus: „Dacă ne rugăm, postim, ne mărturisim şi ne împărtăşim cu Sfintele Taine cu regularitate, noi ne umplem de harul Duhului Sfânt şi duhurile rele nu au putere asupra noastră. Ne putem apăra de demoni doar dacă ducem o viaţă de buni creştini. Sfânta Cruce este arma noastră împotriva demonilor. Când ne însemnăm cu acest semn sfânt, demonii pierd orice putere asupra noastră”. „Să nu ne temem de forţele demonice, pentru că dacă suntem cu Dumnezeu, acestea nu ne poate face nici un rău”, a mai specificat PS Antonie.

PS Antonie a menţionat şi de data aceasta roadele pe plan gospodăresc realizate de părintele Andrei de când păstoreşte la Călăraşi. Ierarhul Mitropoliei Basarabiei i-a dăruit părintelui Andrei câteva cărţi pentru biblioteca parohială, iar fiecărui creştin câte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului. De asemenea, cei prezenţi la Sfânta Slujbă au gustat apă de la râul Iordan şi fântâna Maicii Domnului din Nazaret, adusă din Ţara Sfântă de către părintele diacon Marin Osoianu.

Părintele Andrei i-a mulţumit PS Antonie pentru susţinere şi pentru binecuvântare arhierească a comunităţii pe care o păstoreşte şi l-a invitat pe arhiereul Mitropoliei Basarabiei să mai vină la Călăraşi şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei