PS Antonie: „În Postul Mare noi ieşim din întunericul păcatului şi al uitării de Dumnezeu”

În seara zilei de joi, 22 februarie 2018, cea dea patra zi din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor,

la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Negreşti, raionul Străşeni (preot paroh Protoiereu Mitrofor Petru Mâţu), în cadrul Pavecerniţei Mari, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti ca o perioadă de ieşire din întunericul păcatului şi urcuş spre Lumina Învierii.

Între altele PS Antonie a spus: „Este un mare avantaj pentru noi, creştinii ortodocşi, că avem această perioadă dinaintea Sfintelor Paşti, o perioadă când toţi suntem chemaţi să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu semenii, pentru a veni pregătiţi către Slăvitul Praznic al Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În Postul Mare noi ieşim din întunericul păcatului şi al uitării de Dumnezeu şi încercăm să descoperim că totul ce avem în viaţa noastră sunt darurile lui Dumnezeu şi tot ce se întâmplă în viaţa noastră se întâmplă din mila lui Dumnezeu. De aceea, în această perioadă, rostim mai des rugăciunea vameşului „miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă”.

„Că nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu, să înmulţim ostenelile duhovniceşti pentru ca timpul Postului Mare să fie un timp de al apropierii de Dumnezeu”, a îndemnat PS Antonie.

Părintelui Petru a mulţumit pentru vizită şi binecuvântare arhierească, menţionând că este pentru prima dată, de când este preot, ca la Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul să fie prezent un ierarh şi l-a invitat pe PS Antonie să mai vină în mijlocul creştinilor din Negreşti şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei