ÎPS Petru: „Grija noastră să nu fie slava deșartă ci pocăința adâncă spre mântuirea sufletului.”

   În Duminica a 34-a după Rusalii(a Vameșului și a Fariseului), în data de 28 ianuarie 2018, ÎPS Petru Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de clerici,  la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din oraşul Chişinău.

   După oficierea Serviciului Divin, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, ÎPS Părinte Mitropolit Petru a rostit o omilie cu referire la pericopa evanghelică a zilei în care, printre altele, a menționat: „Evanghelia de astăzi ne pune în față două categorii de oameni cu care ne întâlnim adesea în timpul vieții noastre. Pe de o parte fariseii – cei care au impresia că săvârșesc toate după lege, dar se înșeală amarnic căci mândria îi doboară, și, pe de altă parte, vameșii – oamenii simpli care își asumă starea de păcat și încearcă în simplitatea lor să își salveze sufletul prin rugăciune sinceră în fața Lui Dumnezeu.

   Toate pildele  rostite de Mântuitorul Hristos, au ca scop expunerea unor personaje în care, cu siguranță de cele mai multe ori ne regăsim. Fariseul era om drept, iar vameșul om păcătos; acesta din urmă însă, prin smerenie, s-a întors mai îndreptat decât acela la casa sa. Recunoscându-și păcatul, vameșul a dobândit dreptatea, fără osteneală și degrabă; și ca el, toți cei ce s-au smerit.

   De aceea și noi trebuie să avem mare grijă la comportamentul în Sfânta Biserică, pentru că și Sfânta Scriptură ne încredințează: „Tot cela ce înălță pre sine se va smeri, iar cel ce smerește pre sine se va înălța.” Grija noastră să nu fie slava deșartă ci pocăința adâncă spre mântuirea sufletului.

   Cu aceeași ocazie părintele Victor Ghimpu Consilier Mitropolitan în cadrul Mitropoliei Basarabiei și slujitor la Paraclisul Mitropolitan a fost decorat de către ÎPS Petru cu distincția bisericească Dreptul de a purta Bederniță.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.