Sărbătoarea Nașterii Domnului la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău

   În ziua de 7 ianuarie 2018, cu ocazia prăznuirii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, conform calendarului de stil vechi, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.

   După oficierea Serviciului Divin, cu binecuvântarea ÎPS Petru, PC preot Victor Ghimpu, a dat citire Cuvântului Pastoral al Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei cu ocazia Praznicului Nașterii Lui Hristos, iar în completare vlădica Petru a ținut să-i felicite pe toți cei prezenți cu acest Mare Praznic, care este pentru toți un motiv de împăcare cu cei dragi și de a împărtăși bucurii.

   Cu această ocazie, pentru activitatea pastorală și misionară de care a dat dovadă, PC preot Victor Ghimpu, slujitor la Paraclisul Mitropolita și vice-director al Centrului de Pelerinaj Emaus, al Mitropoliei Basarabiei, a fost decorat de către  ÎPS Petru cu Distincția Bisericească Dreptul de a purta Crucea Aurită.

   În continuare, vlădica Petru și cei prezenți au primit Vestea Nașterii Pruncului Iisus din partea câtorva cete de colindători veniți din Chișinău dar și din România.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.