Regele Mihai I a trecut la cele veșnice

  Casa Regală a României a anunțat că Majestatea Sa, Regele Mihai I al României a trecut la cele veșnice marți, 5 Decembrie 2017 la ora 13:00.

   În data de 6 noiembrie 2017 Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu s-au întors în Elveția, pentru a fi alături de Regele Mihai, a cărui stare de sănătate se agravase.

   Regele Mihai a împlinit vârsta de 96 de ani în 25 octombrie 2017. Majestatea Sa a decis să se retragă din viaţa publică în luna martie a anului 2016, Casa Regală fiind reprezentată în toate acţiunile publice de fiica sa Margareta.

  Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. La sfârșitul anului 1947, regele a fost constrâns de comuniști să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

   În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă fără rezultat. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit în Versoix, Elveția. În familia regală s-au născut cinci fiice: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

   Sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, regele a reprimit cetățenia română și i-au fost retrocedate o parte din proprietăți. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.

     Regele Mihai I a vizitat pentru prima dată Basarabia în anul 1941, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 2006 s-a întors pe teritoriul dintre Nistru și Prut pentru a fi prezent la inaugurarea și sfințirea Cimitirului Românesc, din sudul Republicii Moldova, de lângă localitatea Țiganca, alături de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei ÎPS Petru, pentru a comemora miile de soldați ai Armatei Române, care și-au pierdut viața în 1941, în acel loc.

     “N-am mai călcat pe acest pământ din 1941. Mulţumesc foarte mult autorităţilor care au făcut acest cimitir. Nu este deloc prea devreme că în fine se recunosc anumite lucruri, din trecut, bineînţeles, dar care au cel puţin un impact moral oricând în lumea asta”, declara atunci Regele pentru BBC.

   Referitor la unitatea poporului roman incluzând și Basarabia regale Mihai a mărturisit în cartea “Nimic fără Dumnezeu. Noi convorbiri cu Mihai I al României”: “Basarabia, Moldova, Muntenia Transilvania, Oltenia, Banatul, Dobrogea sunt doar locuri de naștere ale omului. De îndată ce el începe să vorbească românește, el este român și aparține unei țări unice și indivizibile – România. Basarabeni sau olteni ne numim doar după locul de baștină. Dacă suntem de acord cu independența Basarabiei, înseamnă că în principiu suntem de acord și cu independența Banatului, Olteniei, Transilvaniei și așa mai departe. E un fel de a gândi periculos și foarte antiromânesc. […] Basarabia nu poate și nici nu trebuie să fie independentă față de România, ca de altminteri nici un alt pământ românesc.”

   “Fără Basarabia, România nu este un lucru întreg. Cele mai multe suferințe ale ei chiar de aici se trag. Românii au început să afle care e cauza principală a nemulțumirii lor. Ei vor Basarabia așa cum un organism vătămat vrea să se vindece și astfel să-și recapete integritatea. Conducerea actuală a pierdut pentru totdeauna șansa de a se așeza în fruntea românilor în cea mai importantă chestiune politică pe care ar fi avut-o de rezolvat.”

Dumnezeu sa-l odihnească cu drepții!

 

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.