PS Antonie: „Când iubim pe semeni ne asemănăm cu Dumnezeu”

Duminică, 15 octombrie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din oraşul Orhei (preot paroh Sergiu Aga, consilier mitropolitan).

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la pericopa evanghelică din Duminica a XIX-a după Pogorârea Sfântului Duh (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmaşilor).

Vorbind despre iubirea vrăjmaşilor, PS Antonie, între altele, a spus: „Evanghelia ne îndeamnă să-i iubim pe vrăjmaşii noştri. De ce? Pentru că omul e făcut să fie bun. Creatorul este iubire şi creatura sa are chemarea să iubească. Vrăjmăşia, ura, duşmănia nu sunt stări autentice ale omului, sunt stări străine. Ele îşi fac loc în sufletul omului ca urmări ale păcatului. Suntem îndemnaţi să-i iubim pe vrăjmaşi pentru a nu înmulţi răul. Dacă răspundem cu rău celor care ne vrăjmăşesc, noi pierdem calitatea de fii ai lui Dumnezeu. Pentru că fii lui Dumnezeu nu urăsc. Ei iubesc pe semeni şi pe Dumnezeu. Când iubim pe semeni ne asemănăm cu Dumnezeu”. „Să ne străduim să îndepărtăm de la noi orice stare sufletească care ne-ar îndepărta de izvorul dragostei, Bunul Dumnezeu”, a mai spus PS Antonie.

După Sfânta Liturghie a fost înălţat un Te-Deum pentru sănătatea părintelui paroh, a membrilor familiei sale şi a binefăcătorilor sfântului locaş.

Părintele Vasile Domenti, slujitor la biserica „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din oraşul Orhei, a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să mai vină la Orhei.

Fiecare creştin, prezent la biserică, a primit de la PS Antonie câte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei