ÎPS Petru: „Să nu căutăm, asemenea Lui Irod, să placem înaintea oamenilor încălcând voia Lui Dumnezeu, pentru că ne luăm osîndă mare ”

   În ziua când creștinii ortodocși de rit vechi, sărbătoresc Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în ziua de luni, 11 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropoliet și Exarh Petru, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău.

   După săvârșirea Serviciului Divin, ÎPS Petru, a rostit un cuvânt de învățătură despre viața Sfântului Ioan Botezătorul, în care s-a referit la nebunia lui Irod de a plăcea înaintea oamenilor și de a pune pe primul loc jurămintele făcute înaintea oamenilor, față de datoria de a face voia Lui Dumnezeu. În final vlădica Petru i-a îndemnat pe cei prezenți „să fie următori învățăturii și faptelor acestui mare om și trăitor desăvârșit. Să nu căutăm, asemenea Lui Irod, să placem înaintea oamenilor încălcând voia Lui Dumnezeu, pentru că ne luăm osîndă mare ”.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.