PS Antonie: „Jertfelnicia misiunii creştine vine din credinţă puternică”

Duminică, 8 mai 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Bălăbăneşti, rn. Criuleni (preot paroh Gheorghe Stoica).

În cuvântul său, rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la apostolul Toma şi misiunea creştină din primele veacuri, făcând o paralelă cu zilele noastre, când din comoditate, unii creştini duc o viaţă departe de ceea ce aşteaptă de la noi Bunul Dumnezeu. Între altele, Preasfinţia Sa a spus: „Ştim din Tradiţie că fiecare apostol a mers la diferite popoare şi au dus cuvântul lui Dumnezeu, încreştinându-le. Sfântul Apostol Toma a ajuns în India. În calea lor, apostolii, au avut multe obstacole, dar credinţa în Învierea Domnului Iisus Hristos le-a dat puteri. Au fost în stare şi de sacrificiul suprem. Jertfelnicia misiunii creştine vine din credinţă puternică. Şi urmaşii apostolilor au răspândit creştinismul cu preţul vieţii lor. Jertfa lor a fost temelia de nezdruncinat a învăţăturii creştine”. „Misionari suntem cu toţii. Prin viaţa şi faptele noastre noi propovăduim pe Hristos cel Înviat. Poate ar trebui ca măcar o dată să ne verificăm fiecare conştiinţa şi să căutăm răspuns la întrebarea - câţi dintre noi sunt în stare să accepte jertfa misionarilor din primele veacuri?”, a întrebat PS Antonie.

Preasfinţia Sa a apreciat activitatea părintelui Gheorghe, „care înfruntând multe greutăţi se străduie să ridice un nou sfânt locaş în Bălăbăneşti”. PS Antonie i-a dăruit părintelui paroh un Nou Testament, cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice în data de 6 mai, dorindu-i „multă sănătate cu roade mari în ogorul spiritual pe care în are în îngrijire”. PS Antonie i-a dăruit, acelaşi cadou şi cu aceiaşi ocazie, şi părintelui Gheorghe Bărbăcaru, slujitor la aceiaşi parohie.

Părintele Gheorghe Stoica a mulţumit Presfinţitului Antonie pentru vizită, cadou şi binecuvântare arhierească, invitându-l, pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei, să vină în mijlocul comunităţii din Bălăbăneşti şi cu alte ocazii

PS Antonie de Orhei a mai vizitat comunitatea păstorită de părintele Gheorghe Stoica în data de 24 august 2014.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei