Mitropolitul Basarabiei a binecuvântat Tabăra „APĂ DIN PIATRĂ”

Duminică, 23 iulie 2017, în Duminica VII-ea după Rusalii, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”, din Orhei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat și aproape 100 de tineri din Basarabia, România și Ucraina, care, primind binecuvântare arhierească, vor participa pe durata a cinci zile, la Tabăra de Spiritualitate Ortodoxă „Apă din Piatră”, organizată la cea de-a V-a ediție de către parohie.

Tâlcuind pericopa evanghelică, Părintele Mitropolit, a evidențiat care sunt minunile și cum poate fi văzută mâna lui Dumnezeu în viața noastră: „A nu vedea Pronia Divină în vremurile de restriște sau de împlinire înseamnă să vezi mai puțin chiar decât orbii vindecați de Hristos. Aceștia L-au văzut pe Mântuitor, orbi fiind, ca Fiu al lui David, adică Cel ce avea să vină, la „plinirea vremii”(Galateni 4, 4), aducând milă și bucurie celor necăjiți”. Vorbind despre lumina duhovnicească a ochilor lăuntrici, Înaltpreasfinția Sa, a accentuat importanța educației sănătoase a tinerilor, ce vor deveni în ziua de mâine sprijin pentru părinții lor, dar și păstrătorii credinței noastre strămoșești – Ortodoxia.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Basarabiei, a vizitat Tabăra „Miorița”, din satul Ivancea, Orhei, unde tinerii vor urma să petreacă, cu folos duhovnicesc, următoarele zile.