ÎPS Petru: “Credința noastră ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru alții”

  În Duminica a VI-a după Cincizecime, ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia cu hramul “Sf.Treime”din localitatea Coșeni r. Ungheni(paroh PC preot Petru Polisciuc). Zevenimentul a fost un prilej de mare bucurie sufletească pentru enoriașii acestei comunități, dat fiind faptul că aceasta este prima vizită a întîistătătorului Mitropoliei Basarabiei în localitatea lor.

   După săvârșirea Serviciului Divin, ÎPS Petru a rostit un cuvânt de învățătură, în care printre altele a menționat: “Evanghelia de astăzi are menirea de a ne arăta cât de important este să avem pe cineva, în preajma noastră care să aibă credință în Dumnezeu și să se roace pentru noi. Este o mare binecuvântare pentru noi toți să avem, la vreme de suferință și necaz, pe cineva(părinți, frați, prieteni e.t.c.) care să se roage pentru noi. De aceea este important ca atunci când avem copii să-i educăm în acest spirit al ajutorării aproapelui lor. Credința noastră ne îndeamnă la rugăciunea unuia pentru altul, căci rugându-ne unii pentru alții, noi ne rugăm și pentru noi înșine. Din pilda de astăzi trebuie să înțelegem că în rezolvarea oricărei probleme a vieții nu ne trebuie decât credință puternică în Hristos Mântuitorul care vindecă orice boală și neputință”.

   Cu aceeași ocazie pentru activitatea îndelungată, spiritual gospodăresc și dăruire în propovăduirea cuvântului Evangheliei Lui Hristos, părintele paroh a fost gratificat de către ÎPS Petru cu distincțiile bisericești Dreptul de a purta Bederniță și Dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe.

   Șirul evenimentelor a continuat cu Slujba de sfințire a unei Troițe înălțate în fața bisericii și a unui rând de veșminte preoțești.

   La întoarcere spre Chișinău Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a vizitat parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din oraşul Corneşti care la data de 6 iulie 2017 a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei.

Satul Coşeni este un sat din cadrul comunei Negurenii Vechi, raionul Ungheni şi a fost atestat documentar în anul 1546. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 387 de oameni.

Biserica a fost construită în 1881. În anii 60’ sfântul locaş a fost închis, constituind loc de joacă pentru copii. În anul 1989 biserica a fost redeschisă. La sfintele slujbe din Coşeni mai vin şi creştinii din satul vecin Ţigâra.

Primul preot după redeschiderea din 1989 a fost părintele Ioan Basoc, care a păstorit la Coşeni în jur de şase luni. Al doilea preot a fost părintele Vasile Bulancea, care a slujit timp de 8 ani. Al treilea slujitor la Coşeni a fost părintele Vasile Dumitraş, care a păstorit, în jur de o jumătate de an. În anul 1997 de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la Coşeni vine părintele Petru Polişciuc, care păstoreşte până în prezent. În ziua de 29 martie 2015 în mijlocul comunităţii „Sfânta Treime” din satul Coşeni a oficiat Sfânta Lliturghie PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.