PS Antonie: „Prin Înălţare, Mântuitorul ne deschide calea spre Împărăţia Cerurilor”

Joi, 25 mai 2017, de Praznicul Înălţării Domnului, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Peresecina, raionul Orhei (preot paroh Sergiu Matei).

După Sfânta Liturghie, PS Antonie a vorbit, celor prezenţi, despre semnificaţia Praznicului Înălţării şi despre Ziua Eroilor, sărbătoare naţională bisericească, când se pomenesc eroii neamului românesc.

Referindu-se la Praznicul Înălţării, PS Antonie, între altele, a spus „Înălţându-se la cer Mântuitorul a înălţat şi firea omenească. Astfel, prin Înălţare, Mântuitorul ne deschide calea spre Împărăţia Cerurilor. Dar, aşa cum spune şi Sfântul Grigore Palama, de Înălţare vor avea parte doar cei care au făcut voia lui Dumnezeu, cei care vor avea faptele luminii, faptele sfinţilor. Omul este creat pentru viaţa veşnică împreună cu Creatorul său. Acesta adevăr ne descoperă Înălţarea”.

Vorbind despre eroii neamului, PS Antonie a spus: „Astăzi pomenim pe toţi cei care s-au jertfit pentru neamul românesc, pentru integritatea lui, pentru prosperitatea lui. Îi pomenim pe eroii noştri, care şi-au dat viaţa pentru libertatea şi demnitatea românilor, pe cei care s-au jertfit pentru pacea şi unitatea poporului român”. „Avem datoria sfântă să nu-i dăm uitării pe cei datorită cărora noi trăim astăzi în pace”, a mai spus PS Antonie.

În aceiaşi zi, PS Antonie oficiat slujba de sfinţire a Crucii-monument ridicată în memoria celor peste două sute de locuitori din Peresecina, oameni fără nici o vină, care au fost duşi în Siberia pentru simplu motiv că erau oameni gospodari. Referindu-se la necesitatea acestor monumente, cum este Crucea-monument de la Peresecina, PS Antonie a spus: „Asemenea monumente, răstigniri, au menirea de a ne ţine trează memoria la paginile triste din istoria noastră, cum au fost deportările. Sute de mii de oameni au suferit fără a avea vre-o vină. Au îndurat chinuri doar că aşa a fost moftul unui tiran, pentru care vieţile oamenilor nu valora nimic. Nu avem dreptul să dăm uitării calvarul prin care au trecut consângenii noştri. Mulţi dintre ei au rămas să-şi doarmă somnul de veci în Siberia”. „Aceste monumente vor diminua consecinţele maşinii de propagandă antinaţională, pornită cu aproape două sute de ani în urmă şi care încă mai funcţionează, cu părere de rău, şi astăzi”, a mai spus PS Antonie.

Referitor la suferinţele celor din Peresecina, care au fost duşi în Siberia, a vorbit dna doctor conferenţiar Ludmila Tihonov, locuitoare a satului Peresecina, tatăl căreia de asemenea a fost deportat. Despre deportări a vorbit şi dl Mihai Ghimpu, deputat în parlamentul R.Moldova.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei