PS Antonie: „Timpul vieţii ne este dat pentru a sluji lui Dumnezeu şi semenilor”

Luni, 29 mai 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău. Sfânta Slujbă a fost oficiată cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a Preasfinţiei Sale.

În cuvântul său, Preasfinţitul Antonie a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de-a lungul vieţii şi părinţilor săi, Metodie şi Teodora, care sunt trecuţi la cele veşnice, de la care a primit educaţia creştină. Preasfinţia Sa s-a referit la timpul vieţii şi la felul cum suntem chemaţi să-l petrecem. Între altele, PS Antonie a spus: „În ziua în care ne-am născut, avem datoria, în calitatea noastră de creştini, să ne aflăm într-un sfânt locaş pentru a mulţumi Bunului Dumnezeu pentru darurile primite de la El şi a ne ruga pentru cei dragi, vii sau adormiţi. Avem datoria de a-I mulţumi Domnului pentru fiecare clipă din viaţă. Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu ca să ne arate cum să petrecem timpul vieţii mai bine ca să fie spre lauda Sa. Viaţa ne este dată de Dumnezeu nu ca s-o folosim în mod egoist. Timpul vieţii ne este dat pentru a sluji lui Dumnezeu şi semenilor. Doar aflându-ne în serviciul aproapelui ne facem datoria de creştini”.

„Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi ajute să-mi fac datoria de slujitor al Lui şi al neamului din care mă trag”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie a fost felicitat de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de IPS Mitropolit şi Exarh Petru al Basarabiei, de consilierii mitropolitani, de colegi de la facultăţile de Medicină şi de Teologie, de clerici şi enoriaşi din cadrul Mitropoliei Basarabiei.

PS Antonie a mulţumit tuturor pentru felicitare, dorindu-le la rândul său, sănătate, pace, bucurii duhovniceşti şi slujire jertfelnică lui Dumnezeu şi Neamului.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei