PS Antonie: „Să-l credem pe Apostolul Toma şi să moştenim viaţa veşnică”

Duminică, 23 aprilie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunităţii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Negreşti, raionul Străşeni (preot paroh Protoiereu Mitrofor Petru Mâţu). 

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la Apostolul Toma şi la îndoiala lui providenţială. PS Antonie, între altele, a spus: „Toma a experimentat şi pentru noi. Toma a cerut dovezi în plus referitor la Învierea Mântuitorului, pentru a nu le mai cere noi. Toma ne fereşte pe noi de ispita de a pune la îndoială minunea Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Ultimul verset din Evanghelia de astăzi ne spune că acestea s-au scris ca să credem că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să avem viaţă în numele Lui. În altă parte chiar Mântuitorul ne spune că El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Cu alte cuvinte Hristos este calea adevărată care ne duce la viaţă. Credinţa în Iisus Hristos ne asigură viaţa. Să-l credem pe Apostolul Toma şi să moştenim viaţa veşnică”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie i-a transmis părintelui Petru o donaţie de o mie de dolari americani, oferită de un bun creştin, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Părintele Petru a primit darul neaşteptat şi a mulţumit binefăcătorului necunoscut pentru jertfa sa, menţionând, cu emoţii, că se convinge zilnic că atunci când dorim să facem o lucrare sfântă, Dumnezeu nu-l lasă pe om singur, ci trimite oameni cu inimă darnică ca să-l ajute. Părintele Petru i-a dorit sănătate şi mult ajutor de la Domnul binefăcătorului care a făcut un dar atât de necesar pentru amenajarea sfântului locaş.

Părintele Petru i-a relatat Preasfinţitului Antonie despre faptul că după apariţia informaţiei, pe SIT-ul Mitropoliei Basarabiei, din data de 9 aprilie 2017, ziua Floriilor, unde se vede frumuseţea sfântului locaş din Negreşti, din partea structurii subordonate Patriarhiei Moscovei, condusă de Mitropolitul Vladimir, i-au venit oferte de a trece sfântul locaş în jurisdicţia rusă. PS Antonie a menţionat că „în ultimul timp mai mulţi slujitori ai Mitropoliei Basarabiei au fost momiţi cu diferite oferte (ranguri, decoraţii, scutiri de contribuţii la centrul eparhial) pentru a trece în jurisdicţia Patriarhiei Moscovei”. „Slujitorii Mitropoliei Basarabiei sunt puşi în situaţia de a alege să rămână în unica jurisdicţie canonică din acest spaţiu (Mitropolia Basarabiei) sau să accepte arginţi trădării”, a specificat PS Antonie. Ierarhul Mitropoliei Basarabiei a mai spus că tot mai mulţi slujitori din jurisdicţia Patriarhiei Moscovei realizează că Patriarhia Română este Patriarhia de care ar trebui să aparţină de fapt şi se interesează de modalitatea de trecere în jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei.

„Oricum mai degrabă ori mai târziu, şi acesta înţelege tot mai multă lume, cu toţii ne vor regăsi în Mitropolia Basarabiei, aşa cum este corect şi după rânduiala canoanelor bisericeşti. Să avem răbdare şi să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru unitatea acestui popor binecredincios”, a mai îndemnat PS Antonie.

Părintele Petru a mulţumit pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe PS Antonie să mai vină în mijlocul comunităţii din Negreşti şi cu alte ocazii.

Istoric: Comunitatea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Negreşti, raionul Străşeni  a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei la 17 august 2015. Prin decret mitropolitan păstor al comunităţii a fost desemnat părintele Protoiereu Mitrofor Petru Mâţu. Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată, într-un vagon, în ziua de 14 octombrie, acelaşi an, ziua când creştinii, care ţin sărbătorile pe stilul vechi, sărbătoresc Acoperemântul Maicii Domnului. PS Antonie a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunităţii din Negreşti în ziua de 25 octombrie 2015, 12 iulie 2016, 9 aprilie 2017 şi 23 aprilie 2017.

Slujba din ziua de 9 aprilie 2017 a fost prima slujbă arhierească oficiată în noul sfânt locaş. Tot în acea zi PS Antonie a oficiat şi sfinţirea mică a sfântului locaş. Biserica din Negreşti a fost ridicată cu sprijinul considerabil primit din partea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.  

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei