Comunicat de presă

   În atenția clericilor și binecredincioșilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei

   În legătură cu condițiile meteo nefavorabile din ultimile zile, aducem la cunoștință clericilor și credincioșilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei, că Parastasele de Paștile Blajinilor se pot oficia în biserici, iar ritualul de pomenire a celor trecuți la cele veșnice  la cimitire, acolo unde nu este posibil, se recomandă a fi oficiate de Înălțarea Domnului (25 mai curent), când cinstim în cadrul Bisericii noastre și Ziua Eroilor sau în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), adică în data de 4 iunie curent.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.