ÎPS Petru: „În Sfânta și Marea zi Sâmbătă am dobândit o nouă șansă, prin sfărâmarea încuietorilor iadului”

   În Sfânta și Marea zi Sâmbătă(15 aprilie curent), Înaltpreasfințitul Părinte Petru, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău.

   După oficierea Sfintei Liturghii vlădica Petru a rostit o scurtă omilie în care, printre altele, a menționat: „Această sfântă zi comemorează momentul punerii în Mormânt a Mântuitorului Hristos, care a coborat cu sufletul în iad și a rupt încuietorile iadului. Anume din acest motiv ziua de sâmbătă a devenit zi de pomenire pentru cei morți, pentru că după căderea primilor oameni raiul s-a închis, iar în această zi noi am dobândit o șansă nouă prin sfărâmarea peceților iadului”.

   În altă ordine de idei Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a menționat: „Liturghia din Sâmbăta cea Mare, încheie ciclul celor zece Liturghii ale Sfântului Vasile care se săvârșesc în întreg anul bisericesc. Această Sfântă Liturghie se săvâreșește, ca și în Joia cea Mare, unită cu slujba Vecerniei, la care se citesc mai multe Paremii ce ne aduc aminte de profețiile care prevestesc Patimile, Moartea și Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.