ÎPS Petru a oficiat Slujba Învierii Domnului la Paraclisului Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău

   În noaptea Sfintei Învieri, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, s-a aflat în mijlocul comunității formate în jurul Paraclisului Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău.

   Cei prezenți au avut fericita bucurie de a primi Sfânta Lumină chiar de la arhipăstorul lor, iar după tradiționalul înconjor al bisericii și Sfintei Evanghelii au fost salutați de către Înaltpreasfinția sa cu tradiționalul salut: Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

   După oficierea Serviciului Divin, PC Arhidiacon Iurie Saganovschi a dat citire Pastoralei ÎPS Petru cu ocazia Sfintei Sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos iar Înaltpreasfinția Sa a completat cu un mesaj de felicitare pentru toți cei prezenți îndemnându-i să se bucure de acest Praznic mare al bisericii noastre, care înseamnă și începutul mântuirii noastre.

   Credincioșii prezenți ce formează frumoasa comunitate de la Paraclisul Mitropolitan, au ținut, ca la toate sărbătorile importante să își felicite arhipăstorul, mulțumindu-i astfel pentru arhiereștile binecuvântări și grija părintească, menționând că fiecare prezență a Înaltpreasfinției Sale constituie pentru fiecare din ei o mare bucurie sufletească.

   În final a urmat tradiționala binecuvântare a Artosului și a prinoaselor aduse de credincioși.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.