Învierea Domnului nostru Iisus Hristos la biserica din Costuleni, raionul Ungheni

În Noaptea Sfintelor Paşti, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Slujba Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ” din satul Costuleni, raionul Ungheni (preot paroh Anatolie Sârghi, protopop de Ungheni).

Cuvântul pastoral la Învierea Domnului al Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru a fost citit de către părintele diacon Marin Osoianu.

PS Antonie a rostit un cuvânt de felicitare, îndemnându-i pe toţi să se bucure de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos şi să nu se teamă să mărturisească că sunt creştini, să nu se teamă, pentru că nu sunt siguri, ci cu Hristos cel Înviat din morţi, care ne ocroteşte şi dă puteri, după care a citit  rugăciunea de sfinţirea a prinoaselor pascale.

Părintele Anatolie i-a felicitat şi el pe creştinii, prezenţi în număr mare la biserică, cu Sărbătoarea Învierii şi a mulţumit PS Antonie pentru dragostea de a veni la Costuleni pentru a binecuvânta comunitatea în această zi mare pentru toţi creştinii.

PS Antonie împreună cu părintele Anatolie au sfinţit ofrandele pascale aduse de creştini la biserică, salutându-i pe toţi cu tradiţionalul: „Hristos a Înviat!”.

Şi anul acesta mai multe parohii din Ungheni au primit Focul Haric de la Iaşi.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei