PS Antonie: „ Când ajutăm, înmulţim bucuria în sufletul aproapelui”

Sâmbătă, 12 noiembrie 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a binecuvântat „Maratonul copiilor”, acţiune organizată de Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei (director Igor Belei) la Manejul de Atletică Uşoară din Chişinău.

PS Antonie de Orhei adresându-se copiilor, între altele, a spus: „Sunteţi astăzi, aici, pentru a ajuta semenii voştri. Sunt copii care n-are cine să-i ajute. Avem datoria să nu rămânem indiferenţi şi să le întindem o mână de ajutor. Cel mai frumos lucru în faţa lui Dumnezeu este să fim buni şi să ajutăm semenul nostru. Când ajutăm, înmulţim bucuria în sufletul aproapelui, iar noi creştem duhovniceşte”. „Să vă străduiţi să rămâneţi buni toată viaţa voastră”, i-a îndemnat PS Antonie pe copii.

Maratonul Copiilor are drept scop cultivarea solidarităţii în rândul copiilor şi stimularea implicării acestora în acţiuni de caritate. În acest an, participanţii la Maraton au alergat pentru susţinerea elevilor cu deficienţe de auz de la Şcoala specială Nr.12 din Chişinău. Rudele participanţilor la maraton au achitat o plată simbolică de 25 de bani pentru fiecare metru alergat. Banii colectaţi în urma evenimentului vor fi utilizaţi pentru procurarea bateriilor pentru aparatele auditive ale copiilor.

La manifestaţie au fost prezenţi şi PC preot Ioan Cosoi, secretarul Mitropoliei Basarabiei şi PC preot Nicolae Creţu, consilier mitropolitan pe probleme de Misiune, Pastoraţie şi Asistenţă Socială.

„Maratonul copiilor” a fost organizat pentru a treia oară în R. Moldova.

„Diaconia” este structura socială a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română), care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova din anul 2001, în calitate de organizaţie non-profit. Organizaţia este membru al Federaţiei „Filantropia” a Bisericii Ortodoxe Române şi al Alianţei ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei din R. Moldova.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei