“Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16).

Distribuiți acest articol:
VK
OK.ru

     În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Corala Mitropoliei Basarabiei.

    Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Diacon Constantin Olariu:

   Biserica a rânduit ca în această Duminică, pregătitoare Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, să prezinte un fragment evanghelic dintr-o convorbire pe care a avut-o Mântuitorul cu unul dintre fruntașii iudeilor, și anume fariseul Nicodim, membru al Sinedriului, cel mai important for de judecată al evreilor (Ioan 3, 13-17). Sinedriul avea  în componență 71 de membrii și avea sediul în Ierusalim.

     Nicodim avea să devină ucenic în ascuns al Mântuitorului ca nu cumva să devină excomunicat din sinagogă și înlăturat din dregătorie. El, mai târziu, împreună cu Iosif din Arimateea, va lua trupul lui Iisus de pe Cruce și-L va pune în mormânt (Ioan 19,39). Nicodim era un fariseu la început oscila în a crede și nu a crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Înclina să creadă, văzând minunile pe care le săvârșea Iisus, și în egală măsură înclina să nu creadă că este Mesia pe care poporul lui Israel Îl aștepta.

    Auzind de învățătura lui Iisus, dar măcinat de teama de a nu fi văzut de ceilalți membrii ai Sinedriului, Nicodim s-a dus noaptea la El pentru a-și exprima frământarea sufletească: “Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător, că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el” (Ioan 3,2). El își arată lupta interioară între rațiune și credință. Iisus I se descoperă lui prin cuvintele: “De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3,3); “Nimeni nu s-a suit la cer, decât Cel care S-a pogorât din cer, Fiul Omului, Cel ce este în cer” (Ioan 3,13). Acest răspuns al lui Iisus este motivate de faptul că mulți dintre iudei așteptau un Mesia războinic, care să-i elibereze de romani. Iisus nu se descoperă doar ca Învățător, ci ca cel care ne duce în Împărăția Cerurilor.

     Nedumerit fiind Nicodim îl întreabă pe Hristos: “Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Oare poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” (Ioan 3,4). Atunci a avut loc acea convorbire privitoare la “din apă și din Duh”, adică despre nașterea spiritual cu Harul lui Dumnezeu prin Taina Botezului (Ioan 3,3-5). Duhul sfințește sufletul, iar apa, la rândul ei, sfințită de Duhul Sfânt, sfințește trupul, iar legătura dintre trup și suflet este lucrarea dumnezeiască că omul nu se poate mântui fară materie. Cel ce se naște din trup este supus morții, “pe când cel care este născut din Duh, duh este” (Ioan 3,6). Duhul face ca trupul să fie viu în mod real pregătindu-l pentru Împătăția Cerurilor, el este izvorul vieții, iar trupul prin Duhul lui Dumnezeu, devine duhovnicesc.

    Nicodim, învățător de lege fiind, se afla într-o situație incomodă deoarece nu înțelegea cele spuse de Hristos cu toate că aceste lucruri fusese anunțate de Vechiul Testament (Psalmi 50,11; Iezechiel 11,19). El reprezenta imagine tipică pentru fariseii care Îl ascultau pe Iisus de aceea erau și denumiți în anumite situații “morminte văruite” (Matei 23,27).

    În partea finală a convorbirii Hristos ca să-l încredințeze pe Nicodim că este Dumnezeu și om, precum și scopul Întrupării Sale, Hristos a adus în atenție episodul din pustiul Edomului consemnat în cartea Numeri (21,9): “Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3,14-15). Sfinții Părinți aseamană acel eveniment cu Înalțarea pe Cruce a Mântuitorului prin care am dobândit izbăvirea de păcate, jertfa pe Cruce ne-a adus mântuirea, ne-a adus încredințarea că prin ea ajungem la Înviere, la viața cea veșnică, “Cuvântul crucii este nebunie pentru cei ce pier, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18).

    După acestă convorbire Iisus S-a retras cu ucenicii Lui în pământul Iudeii fiind mereu în mijlocul lor precum este și astăzi în mijlocul Bisericii umplând de lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt pe cei care primesc Botezul.

 

Articol redactat de Părintele Diacon Constantin Olariu.