ÎNDRUMĂRI actualizate către clericii și credincioșii din cuprinsul Mitropoliei Basrabiei, în contextul Stării de Urgență decretate pe teritoriul Republicii Moldova

Distribuiți acest articol:
VK

   În conformitate cu instituirea Stării de Urgență pe teritoriul  R. Moldova, privind răspândirea Covid-19, venim în atenția tuturor clericilor și credincioșilor Mitropoliei Basarabiei cu un îndemn la calm, rugăciune și speranță.

   În aceste momente de grea încercare pentru țara noastră avem nevoie de rugăciune și ajutor de la Dumnezeu, echilibru sufletesc și discernământ în tot ce întreprindem, precauție și măsuri de siguranță, pentru a preveni infectarea altor persoane sau transmiterea acestui virus în comunitățile noastre. În acest sens, pentru a spori mila lui Dumnezeu asupra noastră, vă îndemnăm să intensificăm rugăciunea și postul, știind că primul lucru pe calea însănătoșirii noastre trupești și sufletești îl constituie împăcarea cu Dumnezeu și cu semenii noști, plecarea genunchilor la rugăciune, recunoașterea nevrednicie noastre și pocăința sinceră, care pot schimba situația actuală, pentru că la Dumnezeu toate sunt cu putință. În astfel de situații, poporul ales purta haina pocăinței și Dumnezeu își întorcea fața spre ei și pacea Lui cobora peste popor.

   Îndemnăm clericii și monahii să stăruie în rugăciune, să nu uite că nimic nu trebuie să ne despartă de Hristos, făcându-ne tuturor toate, slujind cu nădejde și împlinind poruncile Domnului.

   Ne îngrijorează pericolul infectării altor persoane, întrucât putem pricinui mult rău semenilor noștri dacă suntem purtători ai virusului și nu respectăm condițiile de igienă și carantină, ieșind în public și nerespectând recomandările autorităților statului pentru astfel de situații.

   Totodată, preocupați de situația existentă, în urma instituirii stării de urgență, rugăm pe toți fii Bisericii să fie atenți la ei și la cei din jurul lor, iar dacă simt că starea de sănătate le este slăbită și nu se impune deplasarea în societate, să se roage în casa lor, să îndeplinească un canon de rugăciune, să asculte Sfânta Liturghie și alte slujbe transmise online, știind că Dumnezeu vede inimile și cunoaște neputințele noastre.

   În acest sens, reiterăm poziția Noastră și, în conformitate cu recomandările Guvernului Republicii Moldova, ale Patriarhiei Române și ținând cont și de măsurile luate de alte Biserici Surori, pe lângă cele transmise anterior, venim cu următoarele recomandări:

  1. Desfășurarea slujbelor religioase, în duminicile următoare ale Sfântului și Marelui Post în aer liber, de regulă lângă lăcașul de cult (altar de vară sau pridvor), cu respectarea distanței de minimum un metru între participanți.
  2. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania și citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică;
  3. Consultarea la nivel de unitate de cult, acolo unde este posibil, cu cadre medicale competente, primari și alte instituții responsabile pentru a identifica măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus (exemplu: îndrumarea persoanelor suspecte de gripă din rândul celor care vin la biserică către unități medicale; dezinfectarea căilor de acces şi aerisirea corespunzătoare a lăcașurilor de cult);
  4. Asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanți etc.), în proximitatea lăcașurilor de cult;
  5. Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spațiul de cult, în timpul săvârșirii  Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârși în aer liber, lângă lăcașul de cult;
  6. În cazul înmormântărilor, vă rugăm să oficiați slujba pentru cei adormiți în fața bisericii sau la cimitir, respectând recomandările existente(în prezența rudelor);
  7. Cu prilejul săvârșirii slujbelor bisericeşti, înainte de otpust se va citi rugăciunea specială pentru pocăință, pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoșirea persoanelor bolnave și pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale și a persoanelor care contribuie la prevenirea și combaterea epidemiei, iar la ecteniile Mare și Întreită se vor adăuga cererile speciale la vreme de epidemie;
  8. În spiritul tradiției în situații de epidemii recomandăm clericilor să bată clopotele bisericilor în fiecare zi la orele 12.00, timp de 3 minute, iar credincioșilor să intensifice rugăciunea.

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să săvârșim Sfânta Liturghie și să nu ne despărțim de Izvorul Vieții - Hristos, care ni se oferă ca și hrană pentru viața veșnică, izbăvindu-ne de încercările care s-au abătut asupra noastră.

Astfel, nu suspendăm Sfânta Liturghie, deoarece viața Bisericii este redată de prezența Lui Hristos, iar întreruperea comuniunii prin împărtășanie cu Trupul și Sângele Lui, nu poate avea loc chiar dacă am și muri.

Din încredințarea ÎPS Părinte Petru,

Arhiepiscopul Chișinăului,

Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor,

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.