Mitropolia Basarabiei transmite îndrumări către parohii și mănăstiri pentru luarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Covid-1

Distribuiți acest articol:
VK

În atenția tuturor protopopilor și preoților din cuprinsul Arhiepiscopiei Chișinăului – Mitropolia Basarabiei,

 

Circulară

   În contextul înmulțirii numărului persoanelor infectate cu CoronaVirus, transmitem următoarele îndrumări către parohii și mănăstiri pentru luarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Covid-19:

 

  1. Afișarea, la intrarea în lăcașul de cult, a recomandărilor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al R. Moldova pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19);
  2. Consultarea, la nivel de unitate de cult, cu unele cadre medicale competente, pentru a lua anumite măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus (exemplu: identificarea persoanelor suspecte de gripă în rândul celor care vin la biserică şi îndrumarea acestora către unități medicale);
  3. Asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanți etc.), în proximitatea lăcașurilor de cult;
  4. Cu prilejul săvârșirii slujbelor bisericeşti, se va citi rugăciunea specială pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoșirea persoanelor bolnave și pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale și a persoanelor care contribuie la prevenirea și combaterea epidemiei;
  5. Deplasarea preotului la domiciliul credincioșilor bolnavi care solicită slujbe și rugăciuni;
  6. Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spațiul de cult, se vor utiliza difuzoare şi în exteriorul acestora;
  7. Respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată dreptul credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii.

Cu arhierești binecuvântări,

† Petru

 

Arhiepiscopul Chişinăului,

Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor