Hramul bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău, prilej de reiterare a unității neamului nostru

  În data de, 30 ianuarie 2020, zi în care după calendarul îndreptat, sunt prăznuiții Sfinții trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petrual Basarabiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți de pe ambele maluri ale Prutului, în parohia  “Sfinții Trei Ierarhi” din orașul Chișinăul (preot paroh Protoiereu Anatol Goncear), cu ocazia hramului bisericii.

  La sfârșitul Serviciului Divin a fost înălțat un Te-Deum de Mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite asupra comunităţii “Sf. Trei Ierarhi” asupra familiei părintelui paroh şi pentru sănătatea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, precedată de traditional înconjur al bisericii, cu citirea din pericopele evanghelice, în zi de hram.

  În continuare, au avut loc câteva evenimente care au ținut să evidențieze unitatea în cuget și rugăciune dintre cele două maluri românești ale Prutului și au fost înmânate din partea consiliului parochial al bisericii Diplome de Gratitudine în semn de înaltă prețuire și recunoștință pentru comuna lucrare în ogorul Tatălui Ceresc, parohiilor ortodoxe cu “Duminica Tuturor Sfinților” – Banu și  “Sf. Împ. Constantin și Elena” din Iași. După acest moment a fost semnată de către reprezentanții celor trei parohii o Declarație comună de Reunire.

  Momentul a fost urmat de un program artistic al ansamblului etno-folcloric Ștefan Vodă condus de maestrul Tudor Ungureanu și doamna Maria Stoianov.

  În final, vlădica Petru a felicitate pe toţi cei prezenţi cu ocazia sărbătorii urându-le multă sănătate, bunăsporire în săvârşirea tuturor faptelor celor bune  cu binecuvântări arhiereşti.

  Părintele  paroh a mulţumit ÎPS Petru pentru slujbă şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să mai vină în mijlocul comunităţii lor  şi cu alte ocazii. 

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.