Conferinţa preoților din protopopiatul Chişinău

Joi, 10 octombrie 2016, în Sala Senatului a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, s-a desfăşurat Conferinţa preoților din protopopiatul Chişinău (protopop protoiereu Gheorghe Ioniţă) dedicată Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. La eveniment a fost prezent şi PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.

În cuvântul său PS Antonie s-a referit la necesitatea educaţiei religioase pentru generaţia în creştere, la gradul de implicare a slujitorilor Mitropoliei Basarabiei în acest proces şi la Sfântul Antim Ivireanul, care „fiind străin de neamul românesc ne dă şi nouă, românilor din R. Moldova, o lecţie de patriotism”.

Referate au susţinut: PC preot Adrian Agapi, consilier mitropolitan, PC preot Andrei Bucliş, secretar-referend (Mitropolia Basarabiei), PC protoiereu Viorel Cojocaru, PC preot Mihail Câşlaru şi PC preot Vasile Negru. La invitaţia PC părinte protopop la Conferinţă au fost prezenţi şi doi preoţi din oraşul Bârlad, România: PC preot Petru Giuşcă, care a vorbit despre predarea religiei în învăţământul românesc şi PC Sorin Filimon, care s-a referit la formarea moral-spirituală a tineretului.

La iniţiativa părintelui Gheorghe Ioniţă a fost organizată şi o expoziţie de carte veche bisericească. În total au fost expuse 52 de cărţi.

Biroul de presă al protopopiatul Chişinău